Flori pentru toate gusturile – florile sunt prezențe bine-venite în decorul casei noastre, iar cei care beneficiază de o grădină se pot considera cu adevărat norocoși, pentru că se pot bucura de frumusețea acestora pe un spațiu mult mai generos. Indiferent de tipurile de flori pe care le alegi, farmecul lor inegalabil va aduce un aer proaspăt în casa/grădina ta. În zilele cu nori, florile de culori închise, precum aici daliile vișinii, își pierd strălucirea împrumutată de la soare, dar prezența celor albe din jur le oferă un bine-venit contrast valorizant. Florile cu baza și vârfurile petalelor în culori diferite oferă privirilor un duet cromatic atrăgător, precum cel contrastant format din vișiniu-închis și alb al crinului asiatic Netty’s Pride. Puritatea inegalabilă a crinilor albi i-a făcut să fie închinați Fecioarei Maria. Unul dintre ei se și numește crinul Madonei. Plantat în grup, fără să fie amestecat cu alții diferiți, are un efect deosebit. Articol adaptat din revista Casa lux – mai 2018, aprilie 2018 Autor: Flori Lixăndroiu Foto: Flori Lixăndroiu Distribuie articolul pe: