O familie de intelectuali germani a transformat un elegant apartament din nordul Bucureștiului într-o adevărată galerie de artă. S-au înconjurat aici de lucrări a căror frumusețe artistică a rezonat, nu doar pe moment, cu spiritul celor doi soți. Acest apartament artistic decorat este un proiect realizat în timp. Cu ceva vreme în urmă, o bună colegă mi-a povestit despre locuința unor prieteni, a cărei atmosferă elegantă a încântat-o. Pentru că am avut încredere în bunul-gust al colegei mele, am rugat-o să intermedieze o vizită a echipei noastre la respectivul apartament. A fost o decizie inspirată să venim aici și să prezentăm acest cămin în paginile revistei, deoarece aduce o perspectivă nouă asupra termenului „bien vivant“. Gazdele noastre, un cuplu de intelectuali, ne-au povestit cum au obținut un decor degajat, dar rafinat, pornind puțin altfel în proiectul lor. Este de remarcat faptul că s-au ocupat în totalitate de amenajare, intervențiile din exterior fiind mai mult de natură tehnică. Pentru a reveni la maniera atipică în care au demarat lucrările, pot spune că de această dată decorațiunile au fost cele care au impus stilul amenajării. Și era normal să fie așa, având în vedere că nu vorbim despre orice fel de piese deco, ci despre o colecție de obiecte de artă conturată cu multă pasiune. Astfel, pentru a scoate și mai mult în evidență aceste prezențe remarcabile, proprie-tarii au ales finisaje nobile, în nuanțe echilibrate și luminoase. Mobilierul cu design actual sau cu linii clasice reinterpretate a constituit liantul între tematica artistică a decorului și cea funcțională. Iată cum dragostea pentru frumos, dar mai ales un simț estetic cultivat în timp se dovedesc a fi cel mai potrivit instrument pentru creionarea unui ambient de elită și deopotrivă îmbietor! Text: Mariana Nicolae, Foto: Sorin Iacob Distribuie articolul pe: