Arborele lalea, cu toate secretele sale

| | admin
Distribuie articolul pe:

www.pixabay.com

Maria Iosip, Galaţi, jud. Galaţi
Draga redacţie,
Va scriu despre un arbore pe care îl ştiu de foarte mult timp şi este deosebit, arborele lalea. Creşte foarte înalt, peste 20 metri, este falnic şi se numeşte ştiinţific Liriodendron tulipifera din fam. Magnoliaceae. A fost adus din zonele împădurite ale Americii de Nord. Florile seamană cu lalelele şi pot fi complet galbene, nuanţe de galben-verzui cu o
dungă de un portocaliu intens. Florile au un parfum suav, uşor astringent ce se simte doar când te apropii. Florile apar la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie. Au formă de cupă cu 6 petale şi ţin 3-6 săptămâni. Frunzele în formă de liră au 7-12 cm, sunt verzui, dar toamna târziu capătă nuanţe de galben-auriu. Fructul este de forma unui con care ajunge la maturitate toamna târziu. Tulpina este înaltă, dreaptă, ramurile viguroase, iar coroana ovoidală, largă. Înmulţirea se face prin seminţe, toamna sau prin marcotaj. Pământul nu trebuie să aibă un pH mai mare de 7, excesul de calcar şi calciu afectând creşterea şi dezvoltarea arborelui. Necesită un spaţiu mare, lumină, dar nu directă, mai ales în primii ani când trebuie să îl şi fereşti de vânturi puternice şi îngheţ.
Este un arbore ornamental deosebit, un monument al naturii, o minune vegetală pe care nu ai cum sa nu o îndrăgeşti!

Distribuie articolul pe: