Armonii simple pe plajele daneze – Bucuriile adevărate pe care le descoperim în cele mai mărunte detalii ale vieții au fost punctul de plecare pentru amenajarea acestui loc de relaxare de către designerii de la HOUSE DOCTOR. Casa este astfel concepută, încât prin arhitectura ei atent gândită să fie suplinite anumite elemente ce conferă confort, precum copertinele. O scară slim poate suplini cu brio un suport de haine sau pentru accesorii. Aceasta este din bambus, model Ladder (200 lei). La cea mai recentă ediție a cunoscutului târg internațional AMBIENTE, desfășurat la sfârșitul iernii la Frankfurt, una dintre cele mai apreciate inițiative în design a fost aceea a brandului danez House Doctor. Piesele lor sunt ușor recognoscibile datorită acurateții liniilor scandinave și tratării cromaticii dintr-o perspectivă relaxantă. Anul acesta au făcut senzație cu ideile complete și unitare de amenajare. Într-un astfel de demers, centrul de interes trebuie să fie distribuit în mod egal asupra naturii și asupra decorului, astfel încât să se completeze reciproc. Din acest motiv terasa este trasată minimalist și realizată din lemn, finisat cu un lac mat, în nuanță nisipie. Într-un astfel de demers, centrul de interes trebuie să fie distribuit în mod egal asupra naturii și asupra decorului, astfel încât să se completeze reciproc. Din acest motiv terasa este trasată minimalist și realizată din lemn, finisat cu un lac mat, în nuanță nisipie. Mobilierul de exterior are și el aceeași geometrie ca fațada casei și terasa. Armonia liniilor conferă un look plăcut și odihnitor. De asemenea, tot lemnul este finisat cu același tip de lac, pentru ca exteriorul să pară un întreg. În zona de lectură se regăsesc: lampadarul Club (1.240 lei), veioza Gleam, din alamă (601 lei), și puful Modern, din rattan (939 lei). Zona de zi are multe piese insolite, precum scaunul Forms (464 lei), masa Slated (2.175 lei), corpul de iluminat suspendat deasupra mesei (939 lei), oglinda (654 lei), masa albă metalică Tray (454 lei) și taburetul Rhombos (2.544 lei). Atmosfera homey din locul de luat masa are o aură contemporană datorită raftului metalic Rack (1.246 lei) și cutiilor din metal (332 lei/buc.). Toate exemplele lor au avut ca punct comun dezinvoltura și reducerea la esență a confortului și a esteticului. Dintre toate proiectele lor, această casă-concept de pe țărmurile Mării Nordului ne-a atras atenția prin alura compactă și prin tratarea ingenioasă a unui spațiu aparent banal. Este un exemplu elocvent, care trebuie luat în seamă de cei care vor un ambient odihnitor, cu o aură contemporană. Materialele Naturale, puțin finisate (atât cât să reziste la aerul salin de pe malul mării) și piesele cu geometrii clare sunt ingredientele de succes ale proiectului. Sugestia designerilor de la House Doctor este să înlocuiești tăblia patului cu mai multe perne decorative, cu imprimeuri diferite. Text: Mariana Nicolae, Foto: House Doctor Articolul Armonii simple pe plajele daneze a fost publicat în revista CASA LUX 5/2017. Distribuie articolul pe: