Banca din autobuz, în grădină

Arhiva personală

Felicia Vanea, București banca d i n a u t o b u z
Dragii mei,
Cu ajutorul unui bun prieten, Vali, am transformat o banchetă de autobuz vechi, uitată prin curte de mult timp, într-o băncuță de grădină, tare simpatică, rustică.
Am curățat scheletul metalic, care era ruginit, l-am dat cu peria de sârmă, am pus un cornier în față, în spate am adăugat 2 picioare de fier beton de 8 mm diametru. L-am dat cu vopsea verde. Am luat un cosac de 5/5 cm, l-am netezit cu rindeaua electrică și am tăiat 5 bucăți de 90 cm. 3 bucăți le-am atașat pe partea de șezut, prinsă în șuruburi și 2 la spătar. Am măsurat unde vin găurile pe fier, am găurit lemnul cu bormașina (8 șuruburi). Cosacul și scândura le-am tăiat cu circularul de mână. Scândura, de 40 cm lățime și de 8 grosime, am rindeluit-o pe toate părțile și din ea am tăiat 4 bucăți de 110 cm. Am fixat partea de șezut cu autofiletante. La spătar am desenat pe scândură ornamente tradiționale, le-am decupat cu ferăstrăul de mână electric, le-am prins cu autofiletante. La final, am dat scândura cu 2 straturi de lac pentru lemn. Acum băncuța stă în grădină lângă flori, unde se odihnesc cățelușa noastră Laly și prietenele ei, pisicile din vecini.

Distribuie articolul pe: