Brad de Crăciun pentru camera copilului

Brad de Crăciun pentru camera copilului

 

Brad de Crăciun pentru camera copilului
Brad de Crăciun pentru camera copilului

Bradul ideal pentru camera copilului este bradul care nu ocupă mult spaţiu și nu poate fi doborât în timpul jocurilor energice ale celor mici. Îţi propunem un brad realizat din material textil, aplicat pe perete. Designul lui foarte simplu poate fi realizat de oricine (un triunghi isoscel cu vârful ascuţit și un dreptunghi în loc de trunchi). Am folosit metraj, 1 m liniar, dar poţi folosi orice tip de material care se asortează cu decorul camerei, se potrivește și tapetul sau pielea ecologică. L-am bătut în câteva cuie foarte subţiri, care după Crăciun, când vei renunţa la modelul de pe perete, nu vor lăsa urme inestetice.

Citește și: Decor pentru Crăciun – câteva idei simple

Brad de Crăciun pentru camera copilului-pasi
Brad de Crăciun pentru camera copilului-pași

Brad de Crăciun pentru camera copilului pas cu pas:
1. Desenează un triunghi isoscel cu unghi ascuțit. Pe latura de jos, în centru, desenează un dreptunghi, apoi decupează forma obținută.
2. Aplică bradul de Crăciun din material textil pe perete lipindu-l sau bate-l în câteva cuie subțiri până la floare – nu le lăsa în relief, pot deveni periculoase.
3. Pe lateralele metrajului poți aplica o bandă de dantelă. Va da decorului un plus de căldură.
4. Alege câteva globuri uni, în contrast cu decorul metrajului, și coase-le direct de acesta.

Citește și: Decor de Crăciun și conifere pentru ghiveci

 

Articol apărut în revista Casa și grădina
Producție: Mihaela Radu
Foto: Bogdan Popescu

Distribuie articolul pe: