Haideți cu mine într-un mini-tur al Bucureștiului! Piața Romană, punct de întâlnire pentru majoritatea bucureștenilor, atrage ca un magnet, neîncetat, de luni până duminică, pe călduri toride sau geruri năprasnice. În mijlocul agitației stau și mă gândesc că nu există o lege care să protejeze clădirile istorice, așa că ne rămâne să le admirăm cât încă mai există. Intrând pe str. Take Ionescu zgomotul marelui bulevard se pierde încetul cu încetul. Pe stanga, lipită de blocul ce mărginește bulevardul, casa omului de stat și diplomatului Take Ionescu rămane martora evenimentelor trecute, dar și ale celor ce vor urma. Cumpărată la licitație publică in anul 1897, Take apelează la arhitectul elvețian Louis Blanc pentru adăugarea unei construcții noi, dar și pentru restaurarea fațadei dinspre stradă a vechii clădiri. Lipsită de lumina naturală în urma construirii blocului Leonida, Adina Woroniecki, văduva lui Take Ionescu, vinde casa Ministerului de Justiție. Începând cu anul vânzării, 1935, până în prezent, fosta reședință a gazduit Consiliul Legislativ (până în anul 1950) și Institutul de Etnografie si Folclor „Constantin Brăiloiu“ (prezent). Si astăzi casa se remarcă prin abundența decorativâ a peretelui stradal, în opoziție cu celelate ziduri care sunt lipsite de elemente decorative. Nici interioarele nu erau luxoase. Încăperile casei aveau la parter lambriuri de lemn și mobilier încastrat, o scară din lemn în spirală ce urca la etaj unde era salonul, camera de muzica, un alt birou, dormitoarele, sera. Take primea audiențe în salonul de la parter. Aici pereții erau acoperiți de o bibliotecă fără geamuri unde, pe lângă cărțile legate în piele roșie, se afla portretul primei sale soții, Elisabeth (Bessie) Richards. Privind-o, nu poți să nu te gândești la Take prin prisma colegului său de breaslă, Ion G. Duca: „era mai presus de toate un fermecător, dar farmecul lui nu izvora atât din inteligența, cât din sufletul său. Totul îl interesa și totul îl pasiona. Conversația era de asemenea plină de colorit, amintiri, anecdote, descrieri de-o minunată putere evocatoare”. Lipită de fosta casă a lui Take Ionescu se află Casa Constantin Xeni, secretarul acestuia. Astăzi casa găzduiește sediul ACR (Automobil Clubul Român). Mergând spre Piața Lahovary, la nr 9 se afla Casa Assan sau Casa Oamenilor de Știință. Construită în anul 1906, casa a fost locuită de frații Gheorghe și Vasile Assan, proprietarii morii cu aburi întemeiate de tatăl lor care a monopolizat o vreme producția de făină a țării. Brazil G. Assan a fost primul român care a efectuat o călătorie în jurul lumii și cel care a avut automobilul cu nr. 1 din București. Ridicată după planurile arhitectului Ion D. Berindei, Casa Assan este o bijuterie a stilului neoclasic francez. Frumusețea și eleganța nu i-au fost știrbite de trecerea timpului, ba din contră. Astăzi, casa are un farmec deosebit. Iubitorii de frumos o caută cu ardoare, iar ea, ca o adevarată curtezană, își deschide ușile spre a se lăsa admirată. Salonul Oglinzilor și Candelabrelor, Sala de Șah, Sala Zodiac, Sala de Consiliu ori Sala Edison te îmbie cu răcoarea lor. Interioarele elegante, vitraliile fermecătoare, fotoliile capitonate în mătase sau tapisate în piele de Cordoba, pereții lambrisați până în tavan te transpun într-o lume pe cât de veche pe atât de nouă pentru noi, cei ce trăim zilnic înconjurați de modernul parcă din ce în ce mai sufocant. În spate, scara monumentală din piatră este impresionantă prin grandoarea ei. Coborându-i treptele ajungi într-o grădină amenajată unde poți servi un prânz încununat de atmosfera pariziană. Lasând în urmă frumosul edificiu, am intrat pe str. Dionisie Lupu. Aici, la nr. 80, pe jumătate acoperită de coroana unui arbore bătrân, se află casa în care a locuit Gheorghe Țițeica, matematicianul și pedagogul român care prin munca lui continuă a reușit să ridice nivelul învățământului matematic din țara noastră. Mergând înainte, am intrat pe Str. Pitar Moș unde, pe partea stângă, într-o grădiniță cu flori, la umbra copacilor, se înalță Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ – Pitar Moș. Construită în anul 1795, biserica se bucură de ziduri groase de aproape un metru ce au favorizat existența sa de-a lungul veacurilor. Pisania din anul 1898 mărturisește următoarele: „Această sfântă biserică s-a cladit în anul 1795, sub domnia lui Alexandru Moruzi Constantin Voevod, și s-a refacut în anul 1898, sub domnia M.S. regelui Carol I, în timpul arhipastoririi P.S. Iosif Gheorghian, fiind ca președinte de miniștri Dl. D.A. Sturza și primar al capitalei Dl. C.F. Robescu. Refacerea acestui sfânt lăcaș s-a executat după neobosita stăruință a D-lor epitrop Alexandru Antimescu, preotul Bocancea Alexandru și Ion St. Brăteanu, după planul și conducerea D-lui architect Ștefan Ciocîrlan, de catre D-l Gheorghe Ștefănescu ca antreprenor. Pictura s-a executat de D-l Fritz Elsner, pictor.” Din păcate pe poarta bisericii atârna un lant, iar pe gard un afiș anunța consolidarea ei. Poate că data viitoare voi avea ceva mai mult noroc și voi putea să admir singura frescă originală al cărei pictor a ramas necunoscut până în zilele noastre. La intersecția străzilor Pitar Moș cu Arthur Verona se află o altă casă de o reală importanță pentru noi: casa arhitectului Ion Mincu. Construită înainte de anul 1890, este unul din primele exemple de arhitectură neoromânească, de unde și valoarea inestimabilă a acestui edificiu. Astăzi, după o restaurare completă, casa aparține Ordinului Arhitecților din România. Și aici, poarta era închisă. Știam că se poate vizita, însă nicaieri nu am găsit vreo informație oficială privind orarul. Întorcându-mă pe str. Dionisie Lupu am punctat o raritate a stilului romantic din București. Cu o grădină ce si-a pierdut din fastul de altădată, casa Librecht-Filipescu rămâne în continuare o dovadă a unui stil somptuos ce atrage atenția de la distanță. Construită în jurul anului 1860, casa a aparținut bancherului Cezar Librecht, director pe atunci al Poștelor și omul de încredere al domnitorului Al. I. Cuza. Acuzat de corupție pentru că și-a însușit bani publici, Librecht a părăsit Principatele Unite în anul 1866. Imediat după plecarea lui, casa a fost ocupată de amanta domnitorului, Maria Obrenovici. După un timp însă a fost scoasă la licitație și cumparată de de mareșalul Palatului Regal, Gheorghe C. Filipescu. Astăzi poartă numele de Casa Universitarilor și găzduiește săptămânal evenimente culturale, reuniuni științifice, conferințe de presă. După scurta incursiune în timp am intrat la Grădina Verona unde mi-am încântat simțurile cu o limonadă cu mentă într-un cadru idilic, liniștit. Citeste si: Inspiratie deco din vacanta: Barcelona Distribuie articolul pe: