Bugetul de (re)amenajare: 5 greșeli care „te costă” când renovezi baia

Bugetul de (re)amenajare: 5 greșeli care „te costă” când renovezi baia
amenajare baie

Atunci când vrei să amenajezi sau reamenajezi locuința, baia este o încăpere care ar trebui să primească o atenție sporită. Trebuie să te asiguri că alegi materiale și obiecte care să fie în ton cu menirea acestui spațiu, unul al igienei și confortului.

De multe ori însă, atenția oamenilor se concentrează mai mult pe celelalte încăperi, precum dormitoarele ori livingul, iar detaliile care nu sunt luate în seamă se pot dovedi a fi destul de costisitoare. Care sunt cele mai comune greșeli la (re)amenajarea băii și cum le poți evita?

Măsurători eronate

Atât materialele necesare amenajării unei băi, precum gresie și faianță, cât și mobilierul băii trebuie alese în așa fel încât să se potrivească dimensiunilor spațiului destinat acestei încăperi. Erorile de măsurare pot conduce la anumite probleme, precum achiziționarea unor obiecte de mobilier prea mari sau mici pentru spațiul tău ori cumpărarea unei cantități insuficiente de materiale.

În situația în care materialele pe care le-ai cumpărat nu îți ajung, poți oricând să revii la magazin pentru a cumpăra diferența necesară, dar există chiar și în acest caz riscul de a nu mai găsi aceleași modele. Tocmai de aceea recomandat este să măsori de două ori înainte de a pleca la cumpărături și, chiar și așa, să te asiguri prin luarea în calcul a unei marje de eroare. Astfel, precaut ar fi să cumperi o cantitate de materiale puțin mai mare decât cea calculată inițial. În cazul obiectelor de mobilier, situația este mai dificilă. O cadă prea mare, de pildă, nu va putea fi montată și va trebui fie să alegi alta, fie să faci ajustări, în cazul în care acestea nu vor fi greu de realizat.

Alegerea greșită a materialelor

Asigurarea că materialele și obiectele de mobilier sunt suficiente și la dimensiuni potrivite nu este suficientă pentru a avea certitudinea că baia ta va ajunge să arate și să reziste așa cum ți-ai dori. Nu trebuie să ignori calitatea materialelor pe care le alegi, întrucât riscul pe care ți-l asumi atunci când mergi pe varianta cea mai ieftină este acela ca produsele să se defecte. Poți găsi materiale de construcții pe macostore.ro, iar calitatea îți va asigura un rezultat cu rezistență pe termen lung.

Alegerea greșită a meseriașilor

Dacă nu ai norocul de a fi o persoană înzestrată cu abilități de meseriaș în materie de renovări și construcții, va trebui să apelezi la un specialist care să transforme în realitate planul pe care l-ai făcut cu privire la baia ta. Greșeala pe care mulți oameni o fac este aceea de a apela la serviciile unor oameni pe care nu îi recomandă altceva în afară de anunțurile postate în ziare sau pe internet.

Dacă meseriașul pe care nu îl alegi nu este unul cu adevărat priceput, riști ca rezultatul final al lucrării să nu se ridice deloc la nivelul așteptărilor, ceea ce te-ar putea determina să reiei sau să continui lucrările cu un alt lucrător. Astfel, fie costurile vor crește, la fel ca timpul de așteptare, fie rezultatele vor fi dezamăgitoare. Cea mai bună variantă pe care poți opta este aceea de a angaja un meseriaș recomandat de o persoană de încredere sau un meseriaș din cercul tău de cunoscuți, pe ale cărui abilități deja le cunoști.

Apelarea la principiul „merge și așa”

De multe ori, din disperarea de a finaliza lucrările de (re)amenajare, oamenii au tendința de a face compromisuri. Astfel, poți ajunge să accepți și rezolvări de natura improvizațiilor ori mici imperfecțiuni, doar de dragul de a vedea totul dus la sfârșit. Problema, în aceste cazuri, este că micile compromisuri se pot transforma în probleme care te vor costa mai mult, atât financiar cât și ca timp, pe termen lung.

Pentru a evita situații neplăcute, cel mai bine ar fi să mergi pe variante sigure și pe soluții complete. Urmează sfatul specialiștilor și nu îți asuma riscurile, pentru că investiția pe care o faci trebuie să aibă rezultate îndelungate, nu să-ți cauzeze mai multe probleme decât aveai înainte.

Lipsa ventilației

Dacă baia ta nu va fi în mod constant aerisită corespunzător, umezeala se va menține la nivel ridicat, iar aspectul materialelor și a obiectelor de mobilier va avea mult de suferit. Culorile se vor șterge, lemnul este și el afectat, iar vopseaua poate sări. În cazul în care nu ai cum să beneficiezi de o metodă de ventilație naturală, atunci trebuie să optezi pentru un ventilator electric. Acesta trebuie activat în mod constant, pentru a asigura circulația bună a aerului în încăpere. Totodată, nu uita că ventilatorul poate acumula praf sau alte obiecte care l-ar putea împiedica să funcționeze eficient, astfel că se recomandă o curățare periodică.

Amenajarea sau renovarea unei băi poate presupune eforturi și cheltuieli semnificative, așa că trebuie să iei decizii bune și care să conducă la investiții inspirate. Alege aparate și meseriași de calitate, nu face compromisuri și asigură-te că măsurătorile și îngrijirea ulterioară a băii sunt făcute în mod corect.

Sursa: Digital Workforce
Sursa foto: pixabay


Distribuie articolul pe: