Ioana Scripcaru Ioana Scripcaru, Bucureşti Dragă redacţie, De curând am revăzut nişte prieteni din copilărie care mi-au vorbit despre un proiect ambiţios, renovarea unei vile bătrâneşti. De multă vreme ştiu că pe prietenii mei îi pasionează tot ce este vechi pentru că la fiecare vizită pe care le-o făceam mă miram de apartamentul plin ochi de cutii cu tot felul de lucruri, de la mobilă stil, la ornamente unele încă în procesul de restaurare, altele gata să-şi găsească locul în vreo locuinţă. Îi întrebam ce vor face cu toate acestea, dar ridicau zâmbind din umeri şi spuneau că fiecare obiect a fost ales cu grijă şi că spune o poveste. Cum mă arătam sceptică, luam la întâmplare câte un obiect aflat la îndemână şi pe dată îmi povesteau câte ceva fascinant despre stilul în care a fost lucrat, despre material, despre foştii proprietari, de îţi era mai mare dragul să asculţi. Anii au trecut şi ei continuau să cutreiere târgurile de vechituri, consignaţiile şi anticariatele în căutarea unor „comori ascunse”. De fapt aşa ne-am şi reîntâlnit, ocazie cu care mi-au povestit şi despre noua lor casă. Este vorba despre casa bunicilor unuia dintre ei, o vilă de vreo sută de ani, pe care o ştiu din copilărie, fiindcă eram vecini. Era sobră, friguroasă, intimidantă, dar au reamenajat-o folosind mare parte din colecţia lor de antichităţi şi i-au dat un aer plăcut, cald, prietenos. Au avut ceva de lucru la consolidare, erau probleme cu umiditatea care se infiltra în pereţi, dar la final arată minunat. Nici nu îţi vine să crezi, mai ales că au făcut mare parte din lucrări singuri ori cu ajutorul prietenilor. Mai au de achitat un credit luat pentru materiale. În locul unui garaj şi al unei bucătării de vară vor să amenajeze un mic atelier şi un magazin de antichităţi să poată spună poveşti şi altor iubitori de artă şi inedit. Toate cele bune! Distribuie articolul pe: