Casele eco, eficiente energetic

Casele eco, eficiente energetic

Casele eco sunt mai mult decât case bine izolate, fie cu ferestre moderne şi sisteme termoizolate. Casele eco sunt eficiente energetic şi prietenoase mediului, nu doar datorită materialelor folosite, ci mai degrabă locatarilor care se îngrijesc de asta.

Casele eco, eficiente energetic

EFICIENŢA ENERGETICĂ ÎNSEAMNĂ ŞI UN CONSUM RESPONSABIL DE ENERGIE. Casele eco sunt construcţii moderne, concepute pentru a consuma cât mai puţină energie. Consumul mic înseamnă puţine emisiile în mediul înconjurător. De aici şi conceptul de eficienţă energetică relaţionat cu grija faţă de mediu. Dar nu e suficient ca o locuinţă să fie dotată cu aparatură şi echipamente de ultimă generaţie, care consumă puţin curent, apă sau agent termic. Eficienţa energetică depinde foarte multe de locatarii clădirii şi de comportamentul lor faţă de resurse.

Citeste si: Racordarea la gaze. Etape, costuri si alte informatii

STILUL DE VIAŢĂ CONTEAZĂ!

Degeaba ai o centrală termică sau pompă de căldură de ultimă generaţie, dacă o laşi în funcţiune, având ferestrele deschise sau arunci uleiul uzat în urma prăjirii la chiuveta sau în vasul wc (care se epurează greu din apele reziduale). Stilul de viaţă şi obiceiurile unei familii se resimt şi la plata facturilor, dar şi în mediul înconjurător. Risipa fiecărei familii se însumează şi aşa ajungem să ne confruntăm cu o vreme haotică, ape poluate şi mult gunoi. Pe de altă parte, eficienţa energetică ar putea cuprinde şi resursele folosite la deplasarea de la şi înspre locuinţa propie. Dacă consumi benzină sau motorină zilnic pentru a te deplasa, nu prea se numeşte că eşti responsabil faţă de mediu sau că locuinţa ta ar fi în totalitate eco.

Casele eco, eficiente energetic (2)

Citeste si: Racordarea la reteaua electrica. Costuri, etape si alte informatii

TOTUL PORNEŞTE DE LA PROIECTUL CASEI

Orice casă are nevoie pe durata ei de viaţă de modernizări şi renovări. Cu cât este mai bine proiectată de la început, cu atât vei avea mai puţin de cheltuit cu ea. Pe lângă materiale, echipamente şi dotări eco, în spritirul grijei faţă de mediu este şi utilizarea casei de către mai mulţi membri. Asta înseamnă şi eficienţă financiară. Spre exemplu duplexurile sau o casele gândite din start pentru a fi locuite în acelaşi timp de mai multe generaţii (copii, părinţi, bunici) sunt mai rentabile din perspectiva utilizării resurselor (chiar şi a resurselor urbanistice) şi împărţirii costurilor. Deci, toate aspectele ce ţin de stilul de viaţă, de o proiectare adaptată acesteia contează enorm pe lângă calitatea materialelor, a sistemelor şi instalaţiilor eco folosite pentru construcţie.

Citeste si: Culoarea anului 2013 este verde smarald

Lasă prejudecăţile deoparte în privinţa sistemelor modulare sau prefabricate când vine vorba să-ţi construieşti o casă din temelii. Construcţia lor este mult mai rapidă, fără moloz în exces, iar întreţinerea mai uşoară comparativ cu o casă ridicată clasic din cărămidă.

Află detalii pe www.schwoererhaus.de

Producție: Ioan Şerban

Foto: Schwörer Haus

Distribuie articolul pe: