Cateva reguli pentru a proteja persoanele cu nevoi speciale – Persoanele în vârstă sau cele cu dizabilităţi au nevoie de îngrijire specială. Necesităţile lor sunt diferite şi, din păcate, ignorate de către cei mai mulţi dintre noi. Hai să le facem viaţa mai uşoară acţionând în ajutorul lor. foto: www.sanilife.fr Lipsa de mobilitate, dificultăţi de vedere, adesea boala cronică, sentimentul de izolare, pentru a numi doar câteva dintre problemele cu care vârstnicii sau persoanele cu handicap fizic se confruntă, îi fac prizonieri pe aceștia în propria casă. În aceste condiții, casa trebuie adaptată cât mai bine necesităților și modului lor de viață. În baie apar cele mai multe accidente. Evită-le respectând câteva reguli simple. Folosește gresie și faianță aderentă, rugoasă, pe care nu se alunecă, chiar dacă se igienizează mai greu (80% dintre accidente survin din cauza gresiei lucioase) sau folosește covorașe de baie antiderapante – acestea se pot pune și în cabina de duș sau în cadă. Semnalizează zonele importante din încăpere cu bandă luminoasă cu LED sau adezivă cu fosfor, pe care o poți lipi pe marginea treptelor, a lavoarului sau a unor obstacole. Alege obiectele sanitare cu forme rotunjite, cu senzori care să oprească apa pentru a împiedica producerea inundațiilor sau investește în dotări create pentru persoanele cu nevoi speciale. foto: www.deante.pl/ro Accesoriile sunt foarte importante. Optează pentru aplicarea pe pereți a diferitelor mânere de prindere și montează cârligele pentru prosoape, întrerupătoarele și rafturile la nivelul la care persoanele în cauză au acces, la nivelul șoldului. Cateva reguli pentru a proteja persoanele cu nevoi speciale – produse recomandate 1 – Scaun pentru cada de baie KOLPA SAN seria SKK. Se comercializează în Romania prin Alfa Design 2 – Mâner din inox care, fixat pe perete, ajută la deplasarea fără cârje a bolnavilor. Se comercializează în Romania prin mrbricolage. 3 – Robinet electric Delimano cu senzor ce poate fi reglat în funcție de durata de funcționare dorită. 4 – Cadă SFA Sanilife prevazută cu o ușă care facilitează accesul persoanelor cu nevoi speciale. 1 23 4 Articol apărut în revista Casa și gradina Foto: PR firmele menționate Distribuie articolul pe: