Câteva sfaturi pentru amenajarea camerei de baie

Monica Viericiu
Dragă cititorule,
Considerată în vechime doar un moft, camera de baie a devenit o necesitate a lumii contemporane si nu se poate imagina o locuință fără măcar o astfel de încăpere. În cele ce urmează îți propun câteva idei de amenajare.
Arhitecții locuințelor moderne prevăd ca, pe lângă baia care deservește zona comună de living, bucătărie, hol, terasă, fiecare dormitor să dețină o baie aferentă. Și nu este deloc exagerat având în vedere că stăm foarte mult timp în acest loc. Cercetătorii afirmă că în medie petrecem zilnic cel puțin 30 de minute numai uitându-ne în oglindă pentru a ne aranja înfățișarea, 15 minute sub duș, la care se adaugă spălatul mâinilor etc. În consecință merită să acordăm mare atenție amenajării băii.

amenajarea baii
Foto: arhiva Practic

Pentru finisajul pereților, de cele mai multe ori se optează pentru faianță până la trei sferturi din înălțimea pereților sau până la tavan, iar pe zona rămasă neplactată, adică partea superioară a zidurilor și tavanul, se aplică vopsea lavabilă. Desigur, baia se poate placa și cu alte materiale ca PVC (lambriurile reprezintă o soluție simplă, ieftină și ușor de întreținut), travertinul (arată uimitor de bine și natural), sticla (conferă încăperii un aer extrem de modern), lemnul (dacă este bine tratat împotriva umezelii). Se recomandă o asortare a texturilor și culorilor alese pentru pereți și podea, de aceea vei găsi modele asemănătoare pentru faianță și gresie (materialul cel mai folosit pentru placarea pardoselilor). Indiferent ce variantă alegi pentru finisaje, să fii atent și la detalii practice, cum ar fi modul de întreținere, durata de viață a materialelor.
De exemplu, pentru spațiile cu umiditate sporită la zugrăvit se folosesc vopseluri lavabile cu aditivi care împiedică formarea mucegaiului, iar dacă alegi gresia, trebuie să alegi una care nu alunecă. Reține că pentru băi se folosește gresie cu rezistența la alunecare a gresiei din clasa R10. Dacă pe cutia cu plăci ceramice apare un marcaj cu o mână înseamnă că în interior este faianță și o poți folosi doar la placarea pereților, dacă este un marcaj cu urma unei tălpi, atunci este vorba de gresie care se recomandă la pardoseli, dacă aceste simboluri apar concomitent, înseamnă că plăcile din pachet se pot folosi atât la finisajul podelei cât și al pereților, după cum vrei. Întotdeauna pardoseala trebuie să aibă o ușoară înclinație, partea mai joasă să fie în dreptul sifonului de pardoseală, ca toată apa cursă aici să se poată elimina repede. În cazul plăcilor ceramice, se recomandă să cumperi o cantitate cu cel puțin 10% mai mare decât necesarul calculat conform suprafețelor de la fața locului, deoarece se mai ivesc pierderi cauzate de ciobiri, tăieturi la margini etc. Totodată este bine să ai o rezervă fiindcă există uneori mici diferențe de culoare între loturi și dacă nu ai suficiente plăci și vrei să mai cumperi, s-ar putea să se vadă urât. În plus, mai intervin accidente și, dacă ai material potrivit, remediezi situația. Când montezi gresie sau faianță, să desfaci concomitent mai multe cutii pentru a amesteca plăcile, dacă montezi pe rând plăcile din fiecare cutie, la final se poate să ai surpriza neplăcută să constați zone cu aspect diferit, deoarece nu toate plăcile arată exact la fel.
amenajarea baii
Foto: arhiva Practic

Cât privește cromatica, în general predomină tonuri marine, de albastru, verde, gri, sau naturale, bej, maro, însă baia poate să arate fabulos și dacă este colorată în roșu, mov etc., până la urmă după gustul fiecăruia. Reține că poți aduce o notă de stil în baie doar montând brâu sau bordură asortată din plăci viu colorate sau cu un design aparte. Ce-i drept, aceste elemente decorative costă mai mult decât o placă obișnuită de faianță, dar rezultatul merită investiția. Atenție și la orientarea plăcilor la montaj, faianța așezată pe înălțime va da impresia de cameră mai înaltă, pe când cea montată pe lățime va face încăperea să pară mai scundă. Totodată plăcile mari sunt mai potrivite spațiilor generoase și implică pierderi mai mari, iar culorile închise nu se recomandă spațiilor mici, care vor părea de-a dreptul minuscule, pentru acestea fiind mai potrivite culorile calde, luminoase, pastelate, cu accente doar de culori puternice, intense, ca albastrul. Dacă ai curaj, încearcă să montezi culori intense sau să combini plăci în 2-3 nuanțe sau culori. Aceste jocuri de culori captează atenția mai mult decât plăcile decorate cu diverse modele și contribuie la mascarea unor neajunsuri cum ar fi pereții strâmbi.
Pentru umplerea rosturilor dintre plăci se folosește chit special rezistent la umiditate, în aceeași culoare cu gresia sau faianța sau în culori contrastante. Pentru gresie se recomandă nuanțe închise care să reziste la murdărie. Pentru un confort termic sporit și o încăpere fără mucegai, este necesară o coordonare a sistemului de încălzire, a celui de aerisire și o izolație termică de calitate, de preferat pe exteriorul locuinței. Pentru încălzirea aerului, se folosește cel mai adesea caloriferul, iar în cazul caselor fără centrală termică, de folos este boilerul pe lemne ori gaz. Caloriferul poate avea diverse forme, dimensiuni, astfel încât să se potrivească spațiului disponibil. Foarte practice sunt modelele tip port-prosop, deoarece ajută la uscarea prosoapelor și a hainelor puse pe barele caloriferului. Dacă pui mare preț pe design, poți alege calorifere (radiatoare cum sunt numite în breasla instalatorilor) pictate sau cromate, cu oglindă, care arată foarte plăcut. Bine este să montezi la calorifer și un robinet termostat, de la care să poți regla treapta de încălzire care se potrivește nevoilor tale. Magazinele abundă în baterii de cadă și chiuvetă, care mai de care cu un design mai atrăgător și fiecare alege după aspect și buget disponibil. Foarte practice sunt cele cu termostat, care permit setarea temperaturii apei după preferințe la nivel constant (împiedică fluctuațiile) și care previn accidentele cauzate de apa opărită (foarte periculoasă mai ales pentru copii mici) deoarece sunt prevăzute cu buton special de siguranță care împiedică livrarea apei la temperaturi de peste 38 de grade Celsius.
amenajarea baii
Foto: arhiva Practic

Încearcă să nu faci rabat la calitatea țevilor și a fitingurilor pentru instalația de alimentare cu apă sau la cea de canalizare pentru că ulterior renovării este dificil de înlocuit anumite piese. În general, țevile sunt ascunse în pereți, ceea ce, în cazul unei fisuri, face intervenția cu totul și cu totul complicată. Din această cauză, multe persoane au optat pentru montarea țevilor la vedere. Cât privește alegerea obiectelor sanitare, se recomandă cele de calitate superioară, deoarece sunt destul de greu de înlocuit ulterior, în special cada. Aceasta, în ultima vreme, din cauza nevoii de spațiu mai mare în camera de baie, a fost deseori înlocuită cu cabina de duș. Și tentația este mare, mai ales când vezi modelele cu kit pentru masaj, cu tot felul de duze, cu iluminare sau chiar cu sistem audio la variantele premium. Pentru temerari există și varianta de a înlătura complet cădița (vana), formând în locul acesteia doar un brâu din zidărie și gresie. Desigur, totul este posibil cu un meșter priceput și materiale care împiedică infiltrarea apei în planșeu și ziduri.
amenajarea baii
Foto: arhiva Practic

Dat fiind faptul că spațiul este redus, mai ales în băile de apartament, se preferă chiuveta prevăzută în partea inferioară cu dulap, unde se pot depozita diverse obiecte. Fii foarte atent când alegi mobilierul de baie și alege unul rezistent la umiditate și care să se poată întreține ușor și să permită efectuarea curățeniei, de exemplu unul cu picioare suficient de înalte, sau chiar montat pe perete, îți dă voie să ștergi foarte ușor podeaua. Caută ca la amplasarea obiectelor sanitare să ții cont de ușa de acces, de fereastră. Dacă locul permite, este bine să separi vizual măcar scaunul de WC de restul băii printr-un panou, printr-un zid, conferind astfel mai multă intimitate spațiului respectiv. Pentru evacuarea umezelii din aer, de mare folos se dovedește la baie ventilatorul montat pe gura de aerisire. În niciun caz nu asculta îndemnul unor meșteri de ocazie care, din diverse motive, propun astuparea aerisirii.
Tratează cu responsabilitate și sistemul de iluminat, asigură-te că toate firele și conexiunile sunt bine izolate. Și când începi să faci planuri de amenajare ia în considerare și modalități prin care poți să faci economie de resurse și să contribui la protejarea mediului înconjurător. De exemplu, faci economie de apă prin montarea unui rezervor WC cu două opțiuni la clapetă, încât să ajustezi cantitatea de apă eliberată după caz. O pară de duș reglabilă poate livra o cantitate de apă mai mică la presiune mai mare, deci iar consumi mai puțin. Un bec economic sau unul cu sistem led va aduce lumină bună și un consum redus de energie electrică. Pot părea măsuri reduse ca să aibă impact, dar contează fiecare pas.
Foto: arhiva Practic
 

Distribuie articolul pe: