Foto: Daniela Aldea Daniela Aldea, Grădiștea, jud. Prahova Draga mea prietenă Practic-Idei, Îți mulțumesc pentru publicarea scrisorii mele la rubrica „Remedii naturale”, având titlul „Socul, minunea pentru trup și suflet”, în nr. 7/2013, la pag. 56, cât și pentru premiul acordat. Îți doresc pe mai departe succes și multă admirație! Revin cu câteva rânduri despre îngrijirea florilor de apartament. Deși este început de septembrie, temperatura este încă ridicată. Iată câteva trucuri pentru revigorarea plantelor. Dacă lași plantele în substratul în care le-ai cumpărat, riști să le pierzi după un timp. Motivul? Solul provizoriu în care sunt plantate nu reține destulă apă. De aceea, este bine să muți planta imediat după ce ai cumpărat-o într-un vas mai spațios, cu pământ special pentru plante de apartament (îl poți lua de la florării sau din magazinele specializate). Dacă ai drum la țară sau la pădure, poți lua pământ de acolo, este bun. Cât este cald, plantele trebuie udate de două ori pe zi, de preferat dimineața în jurul orei 7 și seara după orele 22. Dacă le uzi mai târziu de ora 9 riști să rămână uscate, deoarece pământul se încălzește tare și apa se evaporă înainte ca planta s-o absoarbă în rădăcini. De asemenea, udă plantele cu apă la temperatura camerei. Dacă este prea rece, poți să le provoci un șoc termic. În sezonul cald, este bine să nu întrerupi fertilizarea plantelor din ghiveci, mai ales la cele exotice. Frecvența administrării substan-țelor remineralizante și cantitatea depind de la o specie la alta. Rolul fertilizării este de a prelungi perioada de înflorire și de a mări rezistența frunzelor și a tijelor pe caniculă. Unele plante suportă mai bine căldura dacă le uzi suplimentar, de preferat dimineața și seara, cu pulverizatorul. Totodată, praful de pe frunze este îndepărtat, fapt ce face ca planta să „respire” mai bine și să absoarbă din aer umiditatea necesară. Dar ai grijă ca apa să nu fie foarte rece, poate ofili plantele. Dacă vrei ca efectul de umezire să se mențină mai mult timp, scufundă timp de 3-4 minute ghiveciul de lut în apă, fără a uda pământul. Vasul se va îmbiba cu apă și planta își va putea păstra umiditatea mai mult timp. Plantele cu frunze pufoase, de pildă violeta de Parma, nu tolerează stropii de apă pe tije și pe frunze (macerează frunzele). Așadar, pune-le apă doar în farfuria ghiveciului. Există plante de apartament care nu-și pierd vigoarea în zilele toride. De pildă, lavanda crește fără probleme în plin soare și în soluri aride, ca și barba împăratului (Lychnis coronaria), la fel de nepretențioasă. Are petalele roz, roșii sau albe și înflorește în iulie-august, în jardiniere spațioase. Dacă îți plac clopoțeii, atunci Penstemon te va încânta. Succes! Distribuie articolul pe: