Combinații inspirate, din materiale naturale – O oază reconfortantă nu necesită suprafețe foarte mari, ci multă ingeniozitate în alegerea finisajelor și a pieselor de mobilier. Lemnul și piatra au marele merit de a conferi un aer relaxant, datorită aspectului cald și primitor. Lampa suspendată, model IKEA PS Maskros (320 lei, la IKEA), este o apariție delicată, menită să îndulcească prezența granitului și a lemnului masiv. Această baie deservește parterul unei impresionante vile, pe care am prezentat-o deja în paginile revistei noastre. La început, construcția a fost casa de vacanță a unei familii de oameni de afaceri, care veneau aici, în mijlocul pădurilor buzoiene, împreună cu cei doi copii. Acum este casă deschisă, inclusă în circuitul turistic (www.carpathian-estate.com) și și-a păstrat farmecul inițial. În cazul acestei încăperi, ca de altfel în toată casa, au fost folosite materiale naturale: pardoseala este din granit adus cu camioanele din Norvegia, blatul este dintr-o scândură groasă, puțin prelucrată, iar ușa este din lemn masiv cu decorațiuni din coarne de cerb. Unul dintre pereții băii este realizat din bușteni, fixați pe orizontală, aspect ce conduce decorul către cel tradițional sau specific cabanelor. Acest tip de poziționare reflectă măiestria constructorului. Pentru decorare, proprietara a folosit obiecte cu look simplu, precum vazele din sticlă groasă pentru flori și lumânările parfumate, ce au suporturi în nuanța granitului. Frumusețea acestor elemente este potențată printr-o alăturare cromatică foarte inspirată: plafonul și pereții au fost acoperiți cu vopsea lavabilă albă, mată. Astfel, întregul context este armonizat, fără a fi însă tern. Buchetele din flori de munte aduc parfum și o prospețime delicată, iar lampa suspendată preia în designul ei tematica florală, în manieră stilizată. Înainte de montaj, ca să reziste, dar și ca să-și păstreze aspectul, blatul a fost impregnat cu un ulei special, hidroizolant. Este o soluție transparentă și mată. Text: Mariana Nicolae, Foto: Sorin Iacob Articolul Combinații inspirate, din materiale naturale a apărut în revista Casa Lux 5/2017. Distribuie articolul pe: