Cu ce noutăți vei fi întâmpinat la Ambiente? Târgul Ambiente este una dintre cele mai de succes platforme de bussines și de informare pentru toți cei interesați de bunuri la larg consum; de obiecte de decor, mic mobilier, corpuri de iluminat pentru living sau dining; de cadouri de sezon sau pentru ocazii uzuale. Torhaus, neues Logo; Frankfurt, Messe Frankfurt Datorită afluxului tot mai mare de firme interesate să lanseze noile colecții (la cea mai recentă ediție au fost 4.376 de firme expozante, venite din 88 de țări, care au ocupat 308.000 mp) organizatorii, Messe Frankfurt pregătesc mai multe schimbări, în special în structura acestui târg, astfel încât Ambiente să fie un eveniment atractiv, interactiv și mult mai facil de explorat. Pavilionul 12, inaugurat de curând, va atrage noi expozanți și o nouă structură a târgului. Astfel, produsele pentru casă și pentru depozitare se vor muta din locația veche (pavilioanele 5.0, 5.1, 6.0 și 6.10) în noul pavilion 12. Deoarece pavilionul 6 este în plin proces de modernizare și restilizare, companiile cu produse pentru decorarea mesei, dar și cu veselă cotidiană se vor muta din pavilioanele 6.2 și 6.3 în 5.0 și 5.1. Secțiunea dedicată sticlelor și vaselor termoizolante vor fi parte integrantă din Kitchen Trends și va fi mutată în pavilionul 1. Din 2019, pasionații de Living și Giving își vor îndrepta atenția și pașii către pavilionul 8, unde un întreg univers homey va fi dedicat lor, căci aici vor fi lansări de piese pentru design interior, de la mobilă, lumini, accesorii de design, dar și bijuterii de tot felul. În pavilionul 9.1, la secțiune Interiors&Decoration vei găsi accesorii pentru casă, inclusiv piese handmade, tablouri, rame, parfumuri de cameră, lumânări, decorațiuni de sezon și piese fashion, aranjamente florale și vaze felurite. Cei care preferă să iasă din tipare, cu siguranță, își vor da întâlnire în pavilionul 11.0, care găzduiește Urban Gifts – un loc special cu obiecte trendy semnate de designeri la modă, accesorii decorative, piese pentru birou, genți, bijuterii și obiecte fashion. Chiar și cei care sunt în impas de idei și vor cât mai multe sugestii de cadouri se vor îndrepta către pavilionul 11.1 unde vor putea admira și comanda cadouri clasice, suvenire, produse cosmetice, genți, accesorii și bijuterii. Această redistribuire a punctelor de interes în cadru târgului Ambiente va da o dinamică specială și va pune și mai bine în valoare sinergia pieselor lansate aici. Experimentează noile trenduri la următoarea ediție Ambiente, ce se va desfășura în perioada 8.12 februarie 2019, la Frankfurt. Text: Mariana Nicolae, Foto: Messe Frankfurt Distribuie articolul pe: