Pantone Color Institute, care în fiecare an dă tonul înceea ce privește culorile anului și-a asumat și de data aceasta rolul de lider în lumea culorilor și a lansat culoarea anului 2021. În mod excepțional, Pantone a ales două culori. Și, pentru că ne aflăm într-o perioadă ciudată, complexă, iar oamenii au nevoie de provocări, Pantone, autoritatea recunoscută în standardizarea culorilor pentru industria de design – a promovat drept culori ale anului 2021 două nuanțe: neutrul Ultimate Grey și galben vibrant Illuminating. Illuminating este un galben deschis vibrant, în timp ce Ultimate Grey este prima nuanță neutră care a fost selectată vreodată. „Este o combinație care vorbește despre rezistența, optimismul, speranța și pozitivitatea de care avem nevoie, pe măsură ce resetăm, reînnoim, reimaginăm și reinventăm”, a declarat Laurie Pressman, vicepreședintele Pantone Color Institute, citată de CNN. Este pentru prima dată când este aleasă o nuanță acromatică (gri) și a doua oară în istorie când sunt alese două culori. S-a mai întâmplat în 2016, când au fost selectate nuanțele de roz pal și albastru. „Două culori extrem de independente evidențiază modul în care diferite elemente se reunesc pentru a exprima acest mesaj de forță și speranță”, a mai spus Laurie Pressman. Culori terapeutice Culoarea este parte esențială din viața noastră și poate influneța în mod radical starea de spirit. Culoarea poate fi terapie. De fiecare dată când sunt lansate culorile anului, Pantone ia în calcul și implicațiile culorilor alese, iar selecția realizată pentru 2021 nu este deloc întâmplătoare. Culoarea anului lansate de Pantone se vor reflecta în modă, frumusețe, design și decor pentru casă și, de la început, culorile selectate au fost în acord perfect cu spiritul vremii. În anii de incertitudine – iar pandemia din 2020 a adus din plin suferință și nesiguranță – culorile viitorului au menirea să calmeze, să susțină și să ne mobilizeze. În 2009, Pantone a ales Mimosa, un galben dulce, cu scopul de a stimula speranța după marea recesiune din 2008. Classic Blue, culoarea lui 2020 a avut ca scop un mesaj de liniște și toleranță, pentru noul deceniu, precum și un balsam pentru sentimentele de instabilitate și neliniște de la finalul lui 2019, în contextul epidemiei care avea să devină, rapid, pandemie. Illuminating este asociată cu optimismul și vivacitatea, în timp ce Ultimate Grey încurajează sentimentele de calm, fermitate și rezistență. Galbenul este asociat cu veselie și fericire, datorită corelației sale cu soarele, iar griul cu stabilitatea și rezistența. În 2020, o echipă de medici și psihologi au realizat un studiu cu scopul de a stabili asocierile involuntare pe care le fac oamenii între culoare și emoție.Au participat la studiu 4.600 de participanți din 30 de țări, iar majoritatea au ales galbenul ca fiind culoarea asociată cu bucuria. Ultimate Grey este o culoare descrisă ca fiind solid, impenetrabil și matură. Efectul dorit este opținut atunci când cele două culori sunt puse împreună. Asocierea sugerează seriozitate, efort, speranță și încredere în viitor, în contextul luptei planetare pe care o dă omenirea în această perioadă, luptă care foarte probabil va continua pe tot parcursul anului 2021. Să prețuim culoarea și să ne bucurăm de culori, de forța lor specială și de efectele pe care le au asupra psihicului uman. Dulux Color a ales culoarea anului 2021, iar ideea acestora este de a lăsa în urmă, complet, anul 2020 și de a ne orienta către un viitor mai bun. Culoarea aleasă poartă numele de Brave Ground, este culoarea pământului și este o culoare neutră, caldă, versatilă, care aduce un aer reconfortant, blând și calm. Nu este o nuanță „wow”, dar tocmai nota pașnică a acesteia este frumusețea ei. Citeste si: Explozie de culoare Text: Otilia Ignat/ Sursa foto: unsplash/pexels Distribuie articolul pe: