Culoarea – provocare şi ajutor pentru holuri I

123RF
123RF

Dragă cititorule,
De data aceasta ne ocupăm de amenajarea unor zone total diferite, dar care necesită o grijă specială şi unde culoarea are o mare însemnătate. Este vorba de antreu, ce funcţionează pe post de carte de vizită pentru proprietar plus restul casei, şi camera copilului, unde întreaga atenţie se mută asupra unor materiale de calitate, care să nu dăuneze celui mic şi care să creeze o atmosferă aparte.
 
Antreul şi holul
Antreul, fiind prima încăpere a casei, trebuie să aibă un aspect reprezentativ pentru restul locuinţei, să asigure suficient spaţiu şi dotări practice specifice (gen oglindă, cuier, dulapuri de haine, încălţăminte). În general se continuă cu holuri sau permite direct accesul în celelalte camere. Aceste spaţii de trecere sunt deseori neglijate, rămânând întunecoase şi insuficient puse în valoare, dar lucrurile se pot schimba dacă alegi pentru zugrăveală vopsea de calitate, în culori luminoase, cu personalitate. Caută produse rezistente la uzură şi care se curăţă uşor, fiindcă inevitabil mai atingi pereţii cu sacoşele de cumpărături sau te sprijini de vreun colţ atunci când te încalţi.
 
Probleme cu mucegaiul
Cum ventilaţia şi izolarea termică sunt adesea neglijate, deoarece în aceste zone nu se stă prea mult, câteodată apar şi probleme cu mucegaiul. De aceea este bine să alegi din start variante care împiedică dezvoltarea acestuia:
 

  • Danke anti-fungi (vopsea lavabilă pentru interior, foarte rezistentă la ştergere, cu agenţi antimucegai, indicată în spaţii cu umiditate ridicată, deoarece umple bine porii şi este permeabilă la vaporii de apă)
  • Spor antimucegai (vopsea lavabilă pentru baie şi bucătărie, cu acţiune puternic antibacteriană şi antifungică, uscare rapidă, putere mare de acoperire, rezistenţă la uzură şi îngălbenire, uşor de curăţat)
  • Ceresit CT 48 (vopsea siliconică, hidrofo-bă, permeabilă la vapori, pentru fațade de clădiri și pereți interiori, disponibilă în 211 culori, rezistentă la murdărie, raze UV, ciuperci, mucegai, alge).
  • Duraziv vopsea lavabilă igienizantă Baie şi Bucătărie (cu micro-capsule de biocid care sunt eliberate treptat şi activ pentru a combate apariția și instalarea sporilor de mucegai, iar peretele totodată respiră)
  • Savana cu Teflon (vopsea superlavabilă, rezistentă la pătare și murdărire, putere mare de acoperire, recomandată pentru spații interioare cu umiditate sporită)

Continuarea aici.

Distribuie articolul pe: