Te-ai hotărât să îți renovezi bucătăria sau pur și simplu chiuveta s-a stricat? Alegerea uneia noi poate părea simplă, însă ce te faci când te găsești în fața zecilor de modele și nu știi care este cel potrivit? Oferta de chiuvete pentru bucătărie este foarte diversă, iar mulți cumpărători pierd ore în șir pentru a o găsi pe cea bună. Mai mult, aceștia pot ajunge chiar să realizeze că au ales una de care nu sunt atât de mulțumiți precum credeau. Soluția este simplă: informează-te și află care sunt criteriile după care trebuie să alegi viitoarea ta chiuvetă. Calitatea materialului Cele mai populare chiuvete sunt cele din inox sau oțel inoxidabil, însă poți opta și pentru alte materiale ceramice. Din păcate, cele din urmă pot fi mai ușor zgâriate sau ciobite, ceea ce se întâmplă destul de repede, atunci când speli vasele. Cele din oțel, în schimb, sunt mai rezistente, însă trebuie curățate sau șterse des pentru a-și păstra luciul perfect pe care îl au când sunt expuse în magazine. Mărimea potrivită și configurarea Evident, nu trebuie să pleci de acasă fără să faci măsurătorile necesare, dar nu uita să iei în considerare și nevoile tale. De exemplu, vrei o cuvă sau două? Ce adâncime vrei să aibă? Ai prefera una ovală, pătrată, rotundă sau dreptunghiulară? Vrei să aibă și un spațiu pentru uscătorul de vase sau acesta poate fi fixat pe perete? Stilul bucătăriei O chiuvetă din ceramică albă, de exemplu, nu ar arăta deloc bine montată într-un blat închis la culoare, într-o bucătărie în stil minimalist. Compoziția finală trebuie să fie una plăcută, iar stilul unitar. Prețul Din păcate, și prețul este un criteriu foarte important de care trebuie să ținem cont. Gândește-te ce buget poți aloca acestei achiziții, apoi caută doar produse care se încadrează în acesta. Chiar dacă o chiuvetă din granit sau sticlă îți pot atrage atenția, evită să cheltuiești banii pe un obiect de care nu ai neapărat nevoie. În cazul în care nu te grăbești, mai așteaptă 2-3 luni, timp în care mai arunci un ochi pe site-urile magazinelor care te interesează, pentru situația în care prinzi o reducere. Sursă foto: iStock Distribuie articolul pe: