Cum arată piața imobiliară din Cluj?

Cum arată piața imobiliară din Cluj?

Cluj-Napoca este unul dintre cele mai mari centre universitare de la noi din țară, motiv pentru care din ce în ce mai mulți studenți optează pentru acest oraș în detrimentul Bucureștiului. Odată cu creșterea numărului de studenți, dar și pe fondul investițiilor din sectorul IT și nu numai, piața imobiliară din Cluj a cunoscut o evoluție ascendentă în ultimii ani, boom-ul imobiliar fiind atins chiar în acest an.

Piața imobiliară din Cluj se situează pe locul 2, după București, însă evenimentele din ultimul timp, mai exact creșterea Euro și ROBOR au dus la creșterea prețurilor atunci când vorbim de vânzarea apartamentelor în Cluj. Spre exemplu, dacă la sfârșitul lui octombrie, un metru pătrat util costa în jur de 1.163 de Euro, pe parcursul lunii noiembrie a ajuns chiar și la 1.171 de Euro și continuă să crească. Așa că, dacă te gândești să te muți în Cluj, ar fi bine să îți faci foarte bine calculele înainte și să te asiguri că bugetul și economiile tale îți vor permite un trai decent într-un oraș atât de dezvoltat. În orice caz, opțiunea cumpărării unui apartament în Cluj este la momentul de față mult mai rentabilă decât închirierea unui apartament. Dacă prețurile de vânzare ale apartamentelor în Cluj au crescut în ultimul an cu 14%, prețul închirierii unui apartament a cunoscut o creștere spectaculoasă de 36%.

Este clar că orașul Cluj-Napoca este unul destul de scump atunci când vorbim de cumpărarea unui apartament, dar în același timp îți oferă foarte multe oportunități de afaceri. Practic, dacă ajungi în Cluj este imposibil să nu îți găsești un loc de muncă sau să deschizi o afacere și să nu îți meargă pentru că piața este într-o continuă dezvoltare și se găsesc cumpărători pentru orice tip de produs sau serviciu. Este greu până pornești, până găsești un apartament pe placul tău și te acomodezi cu un oraș multicultural și prietenos.

Dacă ești la început de drum și îți cauți o locuință în acest oraș, este de ajuns să tastezi pe Internet „vânzare apartamente în Cluj” și vei da peste o grămadă de site-uri specializate și de multe anunțuri de la proprietari care doresc să își vândă apartamentul. Avantajul acestor site-uri este faptul că te scutesc de niște timp prețios, mai ales dacă locuiești în prezent în alt oraș și plănuiești să te muți în Cluj. Nu mai trebuie să mergi în oraș pentru câteva zile doar pentru a viziona apartamentele de vânzare din Cluj, ci trebuie doar să le vizionezi virtual prin intermediul pozelor și eventual, dacă vreunul ți-a atras atenția în mod special, să iei legătura cu proprietarul și să discutați mai multe detalii. Desigur, piața imobiliară din Cluj este plină cu agenții imobiliare care se ocupă special cu vânzare de apartamente în Cluj, deci teoretic ar trebui să fie ușor să îți găsești un apartament, însă, dacă ai un buget limitat, ar fi bine să nu pui pe primul loc această opțiune pentru că este și cea mai costisitoare. Mai exact, orice agenție imobiliară îți va cere un comision pentru tranzacția realizată, comision care în unele cazuri poate să fie destul de mare și poate să îți dea peste cap bugetul.

În concluzie, Clujul este un oraș frumos, liniștit, și într-o continuă dezvoltare din punct de vedere economic, iar acest lucru se vede mai ales în evoluția pieței imobiliare și în cererea mult prea mare de apartamente. Dar cu puțin noroc, poți găsi apartamentul perfect la un preț decent! Tot ce trebuie să faci este să nu te dai bătut și să îți extinzi căutările pe site-urile specializate în vânzarea apartamentelor în Cluj!

Citeste si:

Sursa foto: pixabay.com
Sursa text: Agentia Digital Workforce

 

Distribuie articolul pe: