Cum intretii gazonul

Cum intretii gazonul

Prezenţa gazonului în curtea casei ne relaxează şi ne ajută să scăpăm de stres, şi în acelaşi timp ajută la păstrarea umidităţii şi temperaturii constante.

gazonul

Dar, ca să ne putem bucura de aceste calităţi ale sale, este nevoie de îngrijire adecvată: trebuie udat regulat, trebuie tuns des şi de asemenea are nevoie de fertilizatori periodic.

Cum întreţii gazonul: Udatul

Cel mai important în obţinerea unui gazon frumos şi sănătos, care îşi păstrează verdeaţa întotdeauna, este să îi pui la dispoziţie apa de care are nevoie. Deşi natura se achită destul de bine de această sarcină, pe perioadele secetoase şi uscate gazonul nu rezistă fără să fie udat.

Cum se face
Pe perioadele caniculare udă iarba dimineaţa, când este încă răcoare, sau seara după apusul soarelui. Ai grijă să stropeşti astfel încât apa să ajungă la rădăcini.
Dacă este prea puţină apă aceasta se va opri pe frunze şi se va evapora, fără să aibă niciun efect asupra ierbii. Este recomandat să îţi întreţii gazonul stropindu-l la două sau trei zile. Dacă uzi prea des apa va rămâne în sol şi rădăcinile vor putrezi din cauza umezelii.

Citeste si: Recomandari de toamna pentru gradina ta

Cum întreţii gazonul: Tunderea

Ca să îi păstrezi aspectul frumos, ordonat, ai nevoie să întreţii gazonul prin tundere periodică. Creşterea necontrolată a ierbii are ca efect îngălbenirea frunzelor, iarbă mai subţire şi aparatia buruienilor.
De asemenea, când tunzi gazonul la nivelul solului ajută foarte mult la regenerarea plantelor. Astfel te asiguri că ai parte de o atmosferă plină de verdeaţă, atât de la iarbă cât şi de la plante.

Citeste si: Bulbi de flori de primavara: plantarea

Cum întreţii gazonul: Fertilizatorii

Când îţi alegi fertilizatorul pentru iarbă trebuie să ştii ce fel de iarbă ai şi să ţii cont de asta. Deşi numim „gazon” orice petec de iarbă verde pe care o vedem, există numeroase feluri de gazon.

Poţi utiliza un fertilizator universal pentru plante de grădină sau, dacă eşti pretenţioasă şi vrei rezultate rapide, apelează la un specialist pentru câteva sfaturi. Poţi găsi informaţii utile şi în secţiunile de grădinărit din marile magazinele de bricolaj.

Folosirea excesivă a fertilizatorilou poate dăuna plantelor. Pe lângă faptul că distrugi gazonul prin folosirea excesivă a fertilizatorilor, vei afecta şi calitatea solului, ceea ce înseamnă că şi plantele vor resimţi această schimbare – nu doar cele existente, ci şi cele pe care le vei planta pe viitor.

Citste si: Cum faci compost?

Cum întreţii gazonul: Marginile

Marginile terenului, de lângă gard, nu sunt de obicei accesibile cu maşina de tuns iarbă. Dacă vrei să îţi întreţii gazonul aşa cum trebuie va fi nevoie să te ocupi şi de aceste zone, un efort suplimentar faţă de standard. Dar dacă le neglijezi aceste margini îţi vor strica aspectul întregului lot.

 

Sursa foto: Krawczyk-Foto – Fotolia.com

Distribuie articolul pe: