Dacă vrei să ai mai mult confort în casă, învață cum izolezi termic cu polistren. Înainte de a te decide ce materiale să folosești pentru izolația termică a casei, te întrebi cum este mai convenabil, să termoizolezi pe exteriorul sau pe interiorul casei. Argumentele pentru ca aceasta să se facă pe dinafara clădirii sunt următoarele: o termoizolație aplicată pe exteriorul casei va deplasa așa-numitul punct de rouă, de condens adică, spre exterior, pereții vor ceda, respectiv prelua căldura mediului mai greu, dispare riscul apariției de umezeală pe la colțurile încăperilor, adică în dreptul plăcilor dintre etaje sau în dreptul stâlpilor de rezistență. mărimea spațiului din incintă nu se va micșora, nu vei fi nevoit să re-novezi pe dinăuntru întreaga casă, doar pentru că în fiecare cameră va fi de refăcut câte un perete. Și materialul din care sunt făcute zidurile influențează izolarea termică, fiecare având un coeficient de transfer termic propriu. De exemplu, o bară metalică încălzită la un capăt va avea în celălalt imediat aceeași temperatură, pe când nu același lucru se întâmplă cu o baghetă de plastic sau ceramică, rapiditatea procesului fiind condiționată de natura materialului. Cu cât acest coeficient de conductibilitate este mai mic, cu atât materialul respectiv izolează mai bine. Cum montezi polistirenul pe exterior De cele mai multe ori, pentru izolarea exterioară a clădirilor se folosește polistirenul expandat, cu grosimi de 5 sau 10 cm. Se măsoară suprafețele ce vor fi placate cu polistiren, separat pentru soclu și partea de deasupra lui, scăzându-se ferestrele și ușile. Pentru a afla necesarul pentru la-teralele ferestrelor (2 verticale şi partea de sus), trebuie ținut cont și de grosimea polistirenului de pe perete. Dacă peretele are lățimea de 15 cm se mai adaugă 10 cm. La placarea acestor suprafețe se recomandă polistiren extrudat de 2 cm, deoarece acesta asigură o bună izolare a ferestrelor. La calcularea materialului pentru glaful ferestrelor (partea de jos) se adaugă încă 10 cm, grosimea polistirenului. Aici se montează fie un glaf de aluminiu, fie gresie rezistentă la intemperii, lipită cu adeziv special. Atenție la costuri Când izolezi termic ești, desigur, preocupat și de costuri. La o suprafață de aproximativ 200 mp diferența de costuri între polistirenul expandat gros de 5 cm și cel de 10 cm este de doar aproximativ 800 lei. Costul polistirenului este cel care influențează major prețul per total lucrare, pentru că toate celelalte materiale: adeziv, dibluri, plasă, etc. sunt aceleaşi indiferent de grosimea polistirenului, așa că merită o investiție într-un material mai gros. Ia în calcul și placarea fațadei cu polistiren expandat grafitat (gri), care are un coeficient de transfer termic cu 22% mai mic decât cel simplu (alb). Pentru un metru pătrat de izolație, cu polistiren de 10 cm, este nevoie de: 4 kg de adeziv pentru lipire, dacă pereții sunt drepți. Pentru pereți cu tencuiala căzută se poate lua în calcul o cantitate de 4,5 până la 5 kg 1,05 mp de polistiren 6 dibluri pentru polistiren (pe perete fără tencuială, di blurile vor avea lungimea de 140 mm, pe cel cu tencuială de minim 160 mm, pentru o bună ancorare) 1,10 mp plasă fibră de sticlă 4 kg de adeziv pentru șpăcluire Polistirenul se poate aplica atât pe pereți netencuiți cât şi pe cei cu tencuială, cu condiția să fie drepți, să nu existe mari diferențe de nivel, deci se îndepărtează eventualul exces de mortar dintre elementele zidăriei. Suprafața trebuie să fie uscată, curată, rezistentă, așa că dacă tencuiala nu este în stare bună şi este căzută pe alocuri, ori vopseaua se cojește, se curăță peretele de straturile coşcovite. Atenție mare Atunci când izolezi termic, conductele de gaz metan nu se înglobează în polistiren, de aceea dacă nu este realizată instalația de alimentare cu gaz metan, cere-i meșterului să lase distanță între țeavă şi perete, între 7 şi 12 cm, în funcție de grosimea polistirenului cu care izolezi casa. Dacă această instalație este montată, va fi nevoie de un proiect pentru mutarea țevilor. Odată montată schela pe lângă pereți, se începe demontarea cu grijă a burlanelor ca să nu se deformeze și se depozitează undeva. Ele vor fi montate la loc după terminarea lucrării de termoizolație, dar, fiindcă intervine grosimea polistirenului, care le îndepărtează de zid, vor trebui modificate. Urmează demontarea tuturor corpurilor de iluminat, a decorațiunilor tip pergolă, a suporturilor de flori și a altor obiecte care au fost fixate pe ziduri. Pentru a afla ce cantități de materiale ai nevoie ca să izolezi termic soclul casei, folosești aceeași formulă de calcul ca și la pereți, doar că aici se lipeşte polistiren extrudat de 5 cm (diblurile vor avea lungimea de 80 mm), peste care se pune placaj de piatră, gresie sau se tencuieşte. Și la materialele de bază, cele menționate anterior adaugi: profil de soclu 100 mm, este un profil de tablă zincată, în formă de U, cu aripi inegale, care se montează perimetral şi pe care se sprijină polistirenul. Pentru montaj sunt necesare 5 dibluri cu holzşurub 6×60 mm, pentru prinderea de perete. Acest profil are dublu rol: pe de o parte asigură pornirea la nivel drept a polistirenului, iar pe de altă parte împiedică rozătoarele şi insectele să pătrundă de pe sol în polistiren. colțare din aluminiu, cu plasă din fibră de sticlă. Acestea se montează la colțurile clădirii şi perimetral la ferestre şi uşi. colțare de aluminiu, fără plasă, perimetral, pentru decorațiuni la ferestre. Dacă suprafața zidului este una foarte poroasă, atunci se tratează întâi cu amorsă, care are rolul de a crește aderența straturilor ulterioare. Pentru lipirea polistirenului, unii producători recomandă întinderea unui cordon de adeziv la 3 cm de marginea plăcii plus alte 5-6 puncte de adeziv distribuite uniform pe placă. Dar în practică rezultate foarte bune a dat și întinderea adezivului pe toată suprafața plăcii cu ajutorul unei gletiere cu dinți. Prima metodă este mai bună în cazul existenței unor suprafețe denivelate, pe când a doua este eficientă în cazul suprafețelor plane. Se folosește adeziv special pentru polistiren care se prepară dintr-un praf cumpărat la saci plus apă. Amestecarea se face într-un recipient gen butoi, găleată cu ajutorul mixerului universal atașat la o mașină de înșurubat-găurit. Când izolezi termic cu polistiren, reține că plăcile se așază una lângă alta, fără să rămână distanță între ele și astfel încât rosturile dintre plăcile unui rând să alterneze cu cele ale rândurilor învecinate, ca la zidul de cărămidă, inclusiv la muchii unde se fixează colțare. În colțurile plăcilor și la mijlocul acestora se prind suplimentar în dibluri speciale de plastic, cu o “floare” mare, ca o ciupercă, pentru care este nevoie să faci găuri în suport cu bormașina. Rosturile și adânciturile de la dibluri se astupă tot cu adeziv de polistiren. Urmează stratul de glet, care se întinde doar după montarea plasei din fibră de sticlă ce previne fisurarea suprafeței în timp. Plasa aceasta se încorporează într-un strat de adeziv pentru polistiren. Ulterior suprafața astfel izolată se poate decora cu vopsea de exterior sau tencuială decorativă. Știai că …pentru izolarea termică și hidrofugă a pereților interiori și exteriori se folosesc și panouri de sticlă celulară? Acest produs se fixează pe ziduri cu adezivi speciali, nu crapă, nu se fărâmițează în timpul prelucrării, se taie și perforează ușor. Ulterior peretele finisat astfel se tencuiește pentru a se astupa micii pori apăruți în timpul lucrului. …există tencuială termoizolantă pentru pereți aflați la interior sau exterior? Se aplică pe zidării din cărămidă clasică, blocuri ceramice, piatră, beton, cu sau fără tencuieli obișnuite. Datorită conductivității termice foarte reduse poate constitui o altenativă la panourile izolante. Produsul permite respirația pereților și se aplică în strat gros de 2-8 cm pe suprafețe curate, uscate, rezistente (deci zonele cu tencuială crăpată ori coșcovită se curăță). După uscarea deplină, timp precizat de producător, se poate aplica stratul decorativ. Foto: www.pixabay.com Text: Monica Viericiu Distribuie articolul pe: