Cum ne ajută etapa de proiectare case să construim eficient?

Încă din stadiul de proiectare, casa ta îți va da detalii despre cum va arăta în final. La început îți va spune ce are nevoie pentru a exista, la nivel de materiale de construcții, sub formă de calcule. Apoi, casa ta va fi transpusă pe hârtie, în plan sub forma unor desene care îți vor arăta modul în care se va prezenta în final ea. Stadiul de proiectare case este foarte important pentru beneficiar, deoarece încă de la început casa ta îți va spune ce va avea nevoie, astfel încât să existe.

De ce avem nevoie de proiectare case?

Este de știut faptul că o casă astăzi nu poate exista câtă vreme nu există și un proiect asociat. Practic și legal, este nevoie de un proiect tehnic în care toate datele cu privire la locuința ta să fie marcate, proiect care în final va fi semnat de către o persoană desemnată, că măsură a acceptării și verificării proiectului.

În proiectul tehnic vor apărea mai înainte de orice datele care țin de studiul geotehnic. Acesta are rolul de determina caracteristicile geotehnice ale solului pe care se va amplasa construcția noastră. Straturile geodezice, structura lor și dispunerea, ne vor da informațiile necesare pentru calcularea elementelor de construcție și pentru calcularea greutății totale a clădirii ce va trebui să sprijine pe pământ. Fundația și tipul acesteia (formă și materiale utilizate) ne vor fi informații care vor reieși din această analiză a solului. Vom vedea dacă avem nevoie de fundații continue, sau dacă acestea vor fi dispuse în mod punctual, sunt formă de stâlpi și centuri.

In etapa de proiectare vom vedea sub formă de calcul, care este capacitatea portantă a clădirii. Raportat la greutatea ei, vom vedea și solicitările la care este supusă, dar și gradul ei de răspuns. Vom afla prin programe de calcul automat dacă poate rezista acestor solicitări și dacă nu, ce anume îi este necesar pentru a-i suplimenta rezistența. Clădirea va fi calculată la nivel de rezistență la cutremur, la vânt, la zăpadă, la compresiune sau la întindere din încovoiere. Ca să avem o imagine de ansamblu a rezistenței la aceste solicitări, de cele mai multe ori se ia în calcul situația cea mai dezavantajoasă, această însemnând de fapt un cumul de solicitări, că și cum acestea toate ar acționa simultan. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată în mod real, însă în calcul este necesar să avem în vedere acest lucru, pentru a înțelege care sunt carențele clădirii și unde anume va avea nevoie această de un surplus de rezistență.

Din etapă de proiectare va reieși și necesarul de materiale pentru realizarea construcției. Barele de armătură, tipul betonului folosit, cantitatea de cărămidă, acestea sunt lucruri pe care le poți află cu ușurință din timpul etapei de proiectare. Programele de modelare structurală vor avea rolul de a verifica dacă o clădire va beneficia de materiale durabile și rezistente și, pe baza caracteristicilor, va putea spune dacă va fi nevoie de supradimensionari sau de marje de eroare.

Etapa de proiectare este foarte importantă deoarece așa putem cunoaște casa noastră dincolo doar de aspectul estetic. În acest mod putem afla detalii despre structură și compartimentare, care reprezintă aspecte la fel de important. Felul în care o casă va fi împărțită în vederea utilizării trebuie să coincidă cu nevoile noastre de spațiu și confort. De cele mai multe ori, trebuie să avem în vedere un echilibru între ingineria structurală și arhitectură, tocmai pentru a preveni situațiile conflictuale. Nu întotdeauna ceea ce pare foarte estetic va fi și rezistent. La o casă însă, rezistența și siguranța sunt considerente fără de care nu se poate și tocmai de aceea este indicat să existe o conlucrare perfectă între proiectant, executant și arhitect.

 

Sursa foto: Pixabay.com

Distribuie articolul pe: