Cum readuci la viață o locuință atunci când ai la dispoziție doar 2000 de lei sau mai puțin 20 martie 2017 | Idei practice | Alina Neamțu Distribuie articolul pe: Adevărat – nu ai cum să-ți renovezi, mobilezi, dotezi și decorezi locuința cu atât de puțini bani. Și asta deoarece există costuri firești sau chiar neprevăzute. Există, însă, modificări minime care pot reîmprospăta aerul din locuință și pot, desigur, spori confortul și aspectul. Pentru acestea, ai nevoie de un buget de aproximativ 2000 de lei, de ceva timp liber și de creativitate. De cele mai multe ori, pereții pătați, mobilierul învechit și o aglomerație de culori și decorațiuni sunt detaliile care îmbătrânesc înainte de vreme o locuință. Din fericire, există câteva soluții „do it yourself” prin care poți readuce la viață aceste elemente. Iar investiția aceasta poți să o faci oricând, cu simpla condiție să ai timp. Mai mult, există acum soluții care te ajută să nu depinzi de consecvența și seriozitatea de a pune banii la saltea. De exemplu, poți apela chiar și astăzi la un tip nou de credit fără dobândă pe care ai timp să-l achiți în 30 de zile; cererea de împrumut se face rapid online, la fel și procesarea (pentru că nu există intermediari) iar banii se transferă în scurt timp în contul tău bancar. O astfel de mișcare poate fi deșteaptă atunci când ai nevoie de sume mici pe care știi că le poți returna fără efort. Iată ce poți face, concret și cu resurse oneste, ca să faci acele modificări care pot face diferența între o locuință învechită și una cu aer proaspăt: Redă strălucirea mobilierului din lemn Mobilierul vechi din lemn este o adevărată comoară. Fie că l-ai găsit la o piață de vechituri, fie că l-ai primit moștenire, genul acesta de mobilier oferă foarte multă personalitate și unicitate unui cămin. Tot ce trebuie să faci este să lucrezi puțin la eventualele defecte (pete, iregularități) pe care le-a căpătat în timp. Un lac acrilic și puțină vopsea pentru lemn pot salva orice situație. Primul pas este să cureți și să șlefuiești suprafața cu o bucată de șmirghel pentru a îndepărta lacul vechi sau a scăpa de zgârieturi. Poți folosi și un dizolvant dacă urmele vechi de vopsea îți dau bătăi de cap. După ce ai nivelat totul bine, poți aplica straturile de vopsea, alocând o perioadă de timp cât mai mare între straturi pentru uscare. Astfel poți recondiționa de la scaune și mese, la întreaga bibliotecă sau chiar cadrul patului. Iată o mică demonstrație pas cu pas a întregului proces: Pentru această misiune, vei avea nevoie de un șmirghel, dizolvant, lac de lemn, vopsea de lemn și o pensulă, care vor costa aproximativ 200 lei. Înnoiește canapelele și fotoliile roase sau peticite Canapelele și fotoliile vechi cu un aspect degradat pot strica estetica unei încăperi și influența starea de spirit a celor care petrec timp în ea. O canapea nouă, de calitate, în funcție de dimensiuni și caracteristici ajunge să coste între 3000 și 6000 lei așa că, dacă există un plan pentru o redecorare economă, ar trebui să iei în considerare retapițarea. Surprinzător, doar manopera în cazul unei retapițări pornește de la o medie de 1000 de lei. Poți să îi economiseși, dacă alegi să o faci chiar tu, investind o sumă onestă doar în materialul pe care ți-l dorești.Tot ceea ce trebuie să faci este să schimbi tapițeria și vei obține o nouă canapea, pe gustul tău. Cu ce începi retapițarea? Mai întâi, descotorosește-te de materialul vechi; nu înainte de a-l măsura însă. Alege un material nou și modelează-l după dimensiunile celui vechi. Dacă ai suficientă îndemânare, poți să croiești chiar tu husele cu o foarfecă și o mașină de cusut (dacă deții una sau dacă ai de unde să împRumuți una). Altfel, apelează la un croitor care să te ajute cu dimensiunile și tivul. Odată ce noua tapițerie este gata, tot ce trebuie sa faci este să o așezi pe forma canapelelor sau a fotoliilor și să o prinzi cu un capsator special pentru material. Un metru de material de tapițerie costa între 20 și 35 de lei, un capsator pentru tapițerie nu va depăși 100 de lei, serviciile unui croitor pot ajunge la 100-200 lei (în funcție de volumul de muncă), așa că bugetul este ușor de ținut sub control. Iată mai jos un exemplu care să te ajute să pui în practică acest proces: Reîmprospătează aerul din locuință și estetica sa Pereții afumați, murdari sau înnegriți de vreme dau un aer demodat unei locuințe și creează o atmosferă cel puțin apăsătoare. Văruirea lor poate transforma complet aspectul încăperilor. Potrivit pretdatculavabil.zugravibucuresti.ro, doar manopera pentru zugravire cu lavabil alb, poate ajunge la: apartament cu 2 camere – 600 lei apartament cu 3 camere – 1000 lei garsonieră – 500 lei o singură cameră – 300 lei Însă atunci când dispui de un buget limitat, poți să îți asumi văruitul întregii locuințe și să economiseși banii de manoperă; văruitul nu este vreo știință, oricine poate să o facă cu succes. Ca acest proces să nu îți ia prea mult timp, cere o mână de ajutor de la prieteni; astfel, puteți să terminați într-o singură zi. Ademenește-i cu o masă copioasă sau cu băuturile preferate și nici nu veți simți că munciți. Vei mai avea nevoie de ustensilele care pot uşura considerabil munca: bidinea, trafalet, bandă de hârtie, folie de plastic (pentru protecția pardoselii), dar și de elementele care vor produce schimbarea: var, culoarea dorită, ipsos, aracet şi amorsă. Ca să dai dinamică unei încăperi, mergi pe ideea peretelui dominant pe care poți să îl vopsești în altă culoare. Accesorizează cu stil Interioarele încăperilor asupra cărora timpul și-a pus amprenta par, uneori, neterminate. Dacă te-ai întrebat vreodată de ce, un posibil argument este acela că pereții sunt goi; tablourile ori fotografiile lipsesc din cauza faptului că zidurile de rezistență pot fi greu de perforat ori pentru că, pur și simplu, e o decizie pe care e dificil să o iei înapoi dacă, după un timp, decizi că nu îți mai este pe plac. Din fericire, ramele sunt de-a dreptul accesibile. Și există sub toate dimensiunile și culorile posibile; tot ce îți mai rămâne să alegi este o metodă de organizare a lor. Cea mai simplă și de impact soluție este, poate, cea prin care îți imaginezi o linie orizontală de-a lungul căreia așezi rame de diferite dimensiuni. De asemenea, poți schimba aspectul lămpilor din fiecare încăpere îmbrăcând cadrul în material viu colorat. Nu uita nici de piciorul lămpii pentru că și acesta poate fi recondiționat și vopsit pentru a avea un aspect fresh, fără a depăși 100 de lei. Iată mai jos un exemplu de recondiționare a unei lămpi. Așadar, înarmează-te cu răbdare, migală, creativitate și timp și transformă-ți locuința în căminul la care ai visat din totdeauna, fără povara unor eforturi financiare greu de suportat. Foto: Schoener Wohnen, roomin.be, planete-deco.fr, stadshem.se Distribuie articolul pe: Alina Neamțu