Cumparaturi online: la ce trebuie sa fii atent (2)

Cumparaturi online: la ce trebuie sa fii atent (2)

cumparaturi online

Atunci când faci cumparaturi online, trebuie să fii atent la o serie de situații care ar putea anunța unele neplăceri. Noi am vorbit cu câțiva specialiști în domeniu care ne-au dat cele mai bune sfaturi pentru cei care vor sa scuteasca timp si sa faca cumparaturi online.

Acum câțiva ani navigam pe tot felul de site-uri din străinătate cu decorațiuni și accesorii pe care aș fi vrut să vi le recomand, însă nu o făceam din simplul motiv că respectivele site-uri nu livrau și în România. Acum, situația s-a schimbat și, cel puțin teoretic, putem comanda produse pentru casă, și nu numai, din orice colț al lumii, iar munca mea s-a ușurat considerabil din moment ce știu că vă pot recomanda produse pentru casă absolut spectaculoase fără să fiu îngrădită de faptul că ne aflăm în România.

Citeste si: Cumparaturi online: la ce trebuie sa fii atent (1)

Detalii despre produs

Site-ul trebuie să afișeze întotdeauna brandul/producătorul articolelor comercializate, cât și toate detaliile aferente produsului: material, dimensiuni, mod de utilizare dacă este cazul; de asemenea, trebuie să existe fotografii de calitate.

Variante de plată

Site-ul trebuie să ofere multiple variante de plată; opțiunea de plată online cu cardul indică faptul că există un contract al comerciantului cu un procesator de carduri, fapt ce întărește seriozitatea magazinului online.

Site-urile cu reduceri mari

„A cumpăra articole pentru decor sau mobilier de calitate de pe site-urile de reduceri (cu prețuri reduse până la 90%) nu este întotdeauna cea mai bună alegere (atât timp cât nu există toate informațiile despre produs, producător etc.)“, adaugă Corina Pascal, manager thehome.ro.

Politica de returnare

„Întrebarea «Ce fac dacă nu îmi place produsul?» își găsește răspuns tot în legislație. Este bine de știut că clientul are dreptul să returneze un produs în termen de 10 zile de la achiziție (14 zile, după ultimele modificări). Excepție fac produsele realizate pe comandă specială (exemplu: piese de mobilier cu finisaj și dimensiuni particulare). Magazinul online este obligat să afișeze într-un loc vizibil de pe site acest paragraf din lege. Dacă textul lipsește, eu, unul, nu aș cumpăra“, conchide Octavian Mănescu, manager retroboutique.ro

Citeste si: Un ambient usor de obtinut.

Iar ca o concluzie personală, vă recomand ca atunci când cumpărați din alte țări să vă informați foarte bine cu privire la taxele de la vamă: s-ar putea ca un covor la super preț să coste mult mai mult.

Distribuie articolul pe: