Desfrunzitul parţial la viţa de vie II

Desfrunzitul parţial la viţa de vie II

arhiva Practic Idei
arhiva Practic Idei

ing. Niculae Vlad, Izvorul Dulce, com Merei, jud. Buzău
Dragi cititori,
Continuăm articolul despre desfrunzitul parţial la viţa de vie. Prima parte o puteţi citi aici.
Dar să vă spun și cum se procedează efectiv. Din totalul frunzelor aflate pe butuc, în zona strugurilor se îndepărtează 25-35%. Se elimină numai frunzele de la baza lăstarilor, socotiți în momentul executării lucrării, frunze îmbătrânite, cu activitate asimilatoare redusă, care nu contribuie efectiv la hrănirea butucului. Frunzele rămase pe butuc după executarea desfrunzitului parțial, prezintă o intensificare a fotosintezei, sporirea conținutului de clorofilă, întârzierea îmbătrânirii și căderii lor în toamnă. Temperatura boabelor crește, favorizând acumularea de zaharuri și substanțe colorate.
Dar aveți mare grijă, pentru a nu expune strugurii brusc la soare, desfrunzitul se face treptat, în mai multe etape. Lucrarea se execută ușor, frunzele se rup cu mâna.
În via pe care o îngrijim, noi am intervenit cu un set de nouă tratamente cu produse fitosanitare sistemice dintre cele mai bune, începând cu tratamentul în uscat și până la stropitul cu zeamă bordeleză. Programul de combatere a cuprins și substanțe protectoare împotriva radiațiilor solare.
Din păcate, anul acesta produsele de contact nu și-au făcut efectul, pentru că ploile au fost prea multe (începând cu perioada de după Paști) și a trebuit să revin de mai multe ori pe suprafețele tratate cu puțin timp înainte. De asemenea, intervalul dintre tratamente a fost mult mai scurt pentru că temperatura și umiditatea au fost peste măsură, iar „perfuzia” în plantație am făcut-o când și cât a fost nevoie.
Pentru o recoltă bună de struguri (cantitativ și calitativ), pe lângă lucrările de îngrijire este nevoie și de tratamente specifice la timp.
Vă urez sănătate și putere de muncă în maratonul lucrărilor în vie și nu numai! Celor încă aflați încă în concedii le doresc vacanță frumoasă și timp plăcut!

Distribuie articolul pe: