Foto: Fantasia Interiors Dormitorul clasic – Bucură-te de beneficiile unei încăperi cu suprafețe vitrate generoase și transformă dormitorul într-o oază senină de serenitate și confort. Echilibrul este cheia pentru a sublinia elegant silueta romantică a unei astfel de amenajări, așa că alege cu istețime piesele ce o compun! Dormitorul clasic – texturi delicate Pentru că orice femeie și-a dorit măcar o dată în viață să împrumute ceva din existența unei prințese, iată câteva sugestii care să te ajute să creezi un dormitor ce pare desprins din povești. Înainte de toate, în amenajarea unui interior princiar trebuie urmărită cu multă finețe limita dintre ceea ce este necesar pentru a realiza compoziția dorită și ceea ce devine deja prea mult. Poți aborda în acest sens tehnici moderne de amenajare, menite să sublinieze cu eleganță detaliile șarmante. Spre exemplu, vei obține un ambient ce vorbește deschis despre feminitate și bun-gust dacă mizezi pe jocul texturilor. Dormitorul clasic – finisaje Alege un ton neutru pentru fundal. Potrivite în acest sens sunt nuanțele de crem, gri sau culorile deviate din tonurile pastel pudrate, în interpretări cât mai delicate. Combinația dintre mat și lucios expusă pe pardoseală și reliefarea formelor prețioase ale stucaturii pe același fond cromatic evidențiază subtil personalitatea romantică a decorului. Draperiile diafane și texturile călduroase, precum covorul bogat ornamentat, oferă căldură și intimitate unui spațiu dominat de lux și fantezie. Text: Maria Stănescu Foto: PR Distribuie articolul pe: