www.pixabay.com Dragi cititori, Indiferent că ne bucurăm de sărbătoarea Halloween-ului cu decoraţiuni şi costume sau preferăm să susţinem sărbătorile tradiţionale, cu siguranţă ne bucurăm de un simbol al acesteia: dovleacul. Iar acum nu ne referim doar la a-l găti cu zahăr şi scorţişoară pentru plăcinte delicioase, ci la a-l folosi drept decoraţiune de bază în casa ori grădina noastră. De această dată, iată cum putem transforma dovleacul într-o vază perfectă pentru decorurile de toamnă din grădina de flori sau legume, urmând paşii de mai jos. Decupaţi pălăria ghiveciului cam la 2/3 din înălţimea dovleacului. Scobiţi bine seminţele şi miezul, pe cât posibil, astfel încât să mai rămână cel puţin 2 cm grosime din coaja dovleacului. Puneţi o folie de plastic pe interiorul dovleacului, pentru a preveni scurgerea apei. Peste folie, aşezaţi o bucată de burete pentru flori, în interiorul dovleacului. Acesta trebuie să fie deja înmuiat în apă. Alegeţi flori de toamnă cu tulpina tare pentru aranjamentul floral din dovleac. Odată florile înfipte în burete, putem trece la decorarea lui cu frunze în culorile toamnei, crenguţe decorative, panglici sau funde. Frumuseţea aranjamentelor florale este dată de armonia culorilor alese şi de combinarea acestora. Astfel, câteva reguli de care ţinem cont când pregătim aranjamente florale: www.pixabay.com Florile cu diametrul mare (când sunt complet deschise) se pun pe laterale, la baza aranjamentului. Florile mai închise (dar înalte) se pun către centru. Florile curgătoare se pun întotdeauna pe margine, după ce florile cu tijă tare au fost aşezate. Culorile se aleg în combinaţii calde (roşii, galbene, portocalii) sau reci (albastre, mov, verzi). Dacă punem două culori puternice din combinaţii diferite, se diminuează efectul vizual şi nu mai avem nicio vedetă a aranjamentului floral. După ce florile au fost aranjate, atunci se trece la umplerea aranjamentului cu elemente de culoare, textură sau volum (frunze, flori mici, iarbă, scoarţă de copac, puf, paie, mici fructe etc.). Mult succes! Text: Cătălina Vieru Foto: www.pixabay.com Distribuie articolul pe: