Elemente decorative în grădină

Elemente decorative în grădină

O grădină pusă în valoare cu ajutorul unor elemente decorative de efect atrage imediat toate privirile. Îți prezentăm mai jos câteva idei simpatice, pe care le poți lua drept exemplu pentru grădina ta.

elemente decorative palarie metal
Foto: Flori Lixăndroiu

Această pălărie din metal, ornată cu flori, este opera unei artiste și se află chiar în grădina acesteia. Ea a preferat eleganța în locul luminozității. Pentru ca astfel de elemente decorative de efect să fie vedetele grădinii și să nu aibă concurență din partea florilor, este bine ca restul grădinii să fie amenajat simplu, pe un fond verde.

elemente decorative gabioane
Foto: Flori Lixăndroiu

Astfel de elemente decorative sunt din ce în ce mai folosite de peisagiști în amenajarea grădinii. Gabioanele sunt structuri din sârmă de oțel, umplute cu pietre, care pot fi de diferite culori, în funcție de preferințele fiecăruia. Deoarece sunt grele, este indicat ca în primul rând să se facă structurile metalice, apoi să fie montate la locul definitiv ales în grădină și la final să fie umplute cu pietre.

elemente decorative insula margini drepte
Foto: Flori Lixăndroiu

O insulă cu flori vesele dă prospețime și dinamism unei grădini. De asemenea, o insulă cu flori reprezintă o variantă foarte bună pentru grădinile mici. Este important să asiguri un echilibru între dimensiunea insulei și cea a florilor. Dacă dorești mai degrabă o insulă elegantă în loc de una veselă, alege flori de același fel sau care să aibă aceeași culoare.

elemente decorative radacina de arbore
Foto: Flori Lixăndroiu

Elemente decorative în grădină pot fi realizate din tot felul de lucruri. O idee ingenioasă este să folosești pe post de element decorativ în grădina ta o rădăcină de copac întortocheată, ce are un farmec aparte. Un astfel de element decorativ se potrivește foarte bine într-o grădină amenajată în stil rustic.

Articol adaptat din revista Casa lux – noiembrie 2013, octombrie 2014, decembrie 2014

Autor: Flori Lixăndroiu

Distribuie articolul pe: