Florenta, leaganul civilizatiei occidentale – sună a clișeu această exprimare, dar haideți să vedem de ce de-a lungul anilor a intrat în mentalitatea publică fără a fi contestată. Renașterea (curent artistic și cultural) de cele mai multe ori este confundată cu Florența, cel mai important pilon al acestui curent al umanității. Şi cum ai putea să-ţi închipui Renaşterea fără Michelangelo şi Leonardo da Vinci? Sau fără imensa contribuţie financiară şi sprijinul uneia dintre cele mai puternice familii care au dominat Italia, familia de Medici? Florenţa şi-a câştigat dreptul de a fi considerată un autentic vârf de lance în viaţa culturală începând cu secolul al XV-lea. Ceea ce este caracteristic Renaşterii florentine este întoarcerea la vechile valori greceşti şi cultul pentru poziţia privilegiată a omului în univers (o doctrină sugestiv numită Umanism). Familia de Medici poate fi considerată principalul catalizator al Renaşterii din Toscana, cu o culme a vocaţiei sale în persoana lui Lorenzo Magnificul (Lorenzo de Medici, bancher florentin care a creat primul centru cultural din istorie la Florența) şi în Academia Platonică din Florenţa fondată de Cosimo de Medici. Pe lângă aceștia, multi alți comanditari au finanțat mișcarea renascentistă, intrând în istorie ca primul mecenat concret. Această implicare a oamenilor politici în artă și cultură a influențat în mod remarcabil imaginea Florenței de astăzi. Căderea familiei de Medici, ascensiunea lui Savonarola şi apariţia controversatului Machiavelli (printre altele, autorul primului tratat despre istoria Florenţei), precum şi întoarcerea familiei de Medici şi stingerea acestei dinastii, dominaţia casei de Lorena şi de Savoia, toate acestea nu au rămas fără consecinţă asupra Florenţei în epoca modernă. Pe de altă parte, punctul culminat al istoriei Florenţei este, de departe, reprezentat de Renaştere, dar și de începutul Barocului. Tot din punct de vedere politic, un eveniment major care a marcat istoria Florenţei este momentul în care, ulterior unificării Italiei, oraşul a devenit, chiar şi numai pentru cinci ani (1865-1870), capitala întregii ţări. Însă în istorie rămâne incontestabil faptul că perioada de aur a Florenţei a fost în secolul al XV-lea, când a devenit unul dintre cele mai mari oraşe din Europa, în special datorită comerţului. Se spune că Florenţa a fost un cuib al artiştilor şi al capodoperelor care au înflorit ca urmare a comenzilor primite de la patronii artelor. Brunelleschi, Donatello, Masaccio, Filippi Lippi, Sandro Botticelli, Fra Angelico, Michelangelo, Giuliano da Sangallo, Domenico Ghirlandaio şi, de sigur, Leonardo da Vinci, pentru a pomeni numai câţiva, cu toţii au contribuit, într-o măsură mai mare sau mai mică, la actualul patrimoniu artistic al capitalei Toscanei, proiectând catedrale şi biserici, palate şi loggii, grădini şi fortăreţe şi înfrumuseţându-le cu fresce, sculpturi monumentale, picturi, tapiţerii. Duomo Santa Maria del Fiore O vizită în Florența reprezintă o amintire de neuitat. Începe cu emblema orașului, Catedrala Santa Maria del Fiore, una dintre cele mai mari din lume, a cărei construcție a început la 1296. Cel mai mare arhitect al Renașterii timpurii, Filippo Brunelleschi, este proiectantul genial ai imensei cupole a catedralei, o minune inginerească realizată din două carcase, una interioară și una exterioară. Fațada neogotică a fost placată între 1871 și 1887 cu modele din marmură albă, roșie și verde. Ponte Vecchio David, Michelangelo Museo dell’Opera del Duomo din apropiere găzduiește o colecție de opere de artă provenite din catedrală, o serie de statui făcute inițial pentru fațada domului și panourile originale realizate de Ghiberti pentru celebrele uși ale baptisteriului. Continuă cu inima orașului Florența, care este Piazza della Signoria. Palazzo Vecchio oferă spre vizitare turiștilor niște interioare splendide. Pe fațada austeră cu ferestre în stil gotic se profilează o mulțime de statui, printre care o copie a celebrului David al lui Michelangelo, al cărei original se află la Galleria dell’Accademia.Mai ai de văzut și Galeriile Uffizi, cu celebra Naștere a lui Venus de Botticelli… Poți admira și lucrările artiștilor de stradă din jur cât timp stai la coadă. De la Galeriile Uffizi pornește spre Ponte Vecchio. Măcelăriile de pe laturile lui nu răspândeau mirosuri prea plăcute, așa că au fost transformate în magazine de bijuterii cu vitrine strălucitoare și prețuri de la rezonabile la năucitoare. Merită văzut și în afara orelor de program comercial, când magazinele cu obloanele trase arată ca niște cufere de comori strașnic păzite. De la mijlocul podului, lângă bustul lui Cellini, ai o priveliște frumoasă asupra râului. Lacătele de pe soclul statuii puse de îndrăgostiți ca simbol al iubirii lor veșnice exasperează autoritățile locale, preocupate să păstreze în stare bună toate monumentele orașului. Primavera, Botticelli Schiță de mecanică realizată de Leonardo da Vinci „Ca să nu mai vorbim de valurile de turiști care nu țin cont de data calendaristică, ci preferă să se îmbete de razele soarelui și să hoinărească pe străzile înguste, respirând natura și cultura. La fiecare colț, artiști amatori încearcă să atragă privirile și mărunțișul din buzunarele trecătorilor prin muzică, pictură pe asfalt sau mimă. Zarva este amețitoare și încercăm pe rând să distingem sunete de la instrumente improvizate, la saluturi în limbi străine. Când ai o ofertă atât de vastă de cultură, nici nu știi cu ce să începi și cum să îți împarți timpul pentru a nu rata niciun obiectiv. Clasificarea după importanța lor era o încercare de mult abandonată, din moment ce aveai la fiecare pas un monument care îți răsfoia în fața ochilor pagini întregi de istorie. Noi am ales un Card Firenze, pentru care am platit 50 de euro de persoană, sumă care include intrarea la cele mai importante muzee din oraș și bilete pentru transportul în comun timp de 72 de ore. Au urmat fără îndoială trei zile în care am gonit însetați de a vedea cât mai multe și de a pleca cu amintiri plăcute și cunoștințe vaste despre tot ceea ce înseamnă Florența, inima Toscanei”, ne povestește Alexandra Bădiță în Traveler despre experiența sa la Florența – citește tot articolul aici Povestește-ne și tu experiența ta din călătoria la Florența! Iar dacă nu ai reușit să ajungi încă, află că Hotelscan.com/ro îți facilitează vacanța în acest extraordinar oraș. Vezi cum sunt amenajate majoritatea locuințelor din Florența aici sau aici. Foto: Guliver/Thinkstock Articol exclusiv online Distribuie articolul pe: