Fritillaria meleagris Fritillaria, una dintre cele mai frumoase plante declarate Monumente ale naturii de la noi din ţară, este folosită încă de sute de ani în medicina orientală. Culoarea florilor ne-ar putea da un indiciu despre ce afecţiuni pot vindeca: este vorba în special de cele ale ficatului şi ale plămânilor, ca astmul sau bronşita, dar poate reduce diverse inflamaţii, precum chisturi sau diverşi noduli. Atenţie, însă, planta are un conţinut ridicat de alcaloizi, fiind toxică în cazul în care este consumată ca atare! Citeşte şi Lalelele, simbolul bunăstării şi al abundenţei Fritillaria, sfaturi de îngrijire Foliajul exemplarului de Fritillaria este degradat, cu urme evidente ale unor mici muşcături. Unul dintre cei mai aprigi duşmani ai acesteia sunt gândacii crinului, Lilioceris lilii. Atât larvele care se ascund pe faţa inferioară a frunzelor, cât şi adulţii sunt extrem de dăunători. Aceştia se înfruptă din frunzele plantei, lăsând-o fără provizii pentru supravieţuire. Pentru a îi înlătura, putem folosi insecticide comerciale conform indicaţiilor de pe eticheta recipientului. O alternativă mai la îndemână ar fi folosirea unei soluţii preparate acasă dintr-o lingură de detergent de vase amestecat într-un litru de apă. Citeşte şi Bonsai, arta arborilor miniaturali Fritillaria ussuriensis Dezvoltarea întregii plante stagnează; dacă există flori, acestea se ofilesc rapid. La scurt timp Fritillaria moare. Cea mai probabilă cauză este apa care stagnează din cauza bătătoririi solului (dacă este argilos, apa nu poate ajunge în profunzime). Plantează întotdeauna lalelele sălbatice într-un sol cu drenaj foarte bun pentru a evita dispariţia puţinelor exemplare existente. După plantare se practică afânarea solului atunci când planta este în repaos, cu grijă pentru a nu se deteriora bulbii din pământ. Citeşte şi Leurda, sfaturi de cultivare în grădină Pe suprafaţa superioară a frunzelor putem observa pete maronii cu margini negricioase, care se extind în timp. Această boală este cauzată de o ciupercă numită Phyllosticta fritillariae. Nu produce daune foarte mari, mai ales dacă este depistată din timp. Odată depistată boala, părţile plantei afectate trebuie înlăturate pentru a preveni extinderea. De asemenea, se recomandă şi folosirea unui fungicid conform indicaţiilor de pe eticheta recipientului. Ar mai exista o soluţie noncomformistă: leziunile se acoperă cu lac de unghii transparent pentru a împiedica răspândirea sporilor. Citeşte în continuare mai multe Sfaturi de îngrijire pentru Fritillaria. Articol publicat în revista Casa şi grădina Text: Adriana Bărar Foto: Fotolia.com – © farbkombinat, Stanislav Komogorov Distribuie articolul pe: