Gabioane – variante pentru amenajarea gradinii

Gabioane – variante pentru amenajarea gradinii

Peisagiștii apelează din ce în ce mai des la gabioane pentru amenajarea grădinii. Calitățile și potențialul lor decorativ au extins gama de utilizări de la simple îngrădiri la aranjamente din ce în ce mai variate și mai inspirate.

gabioane gard pietre mici
Foto: Flori Lixăndroiu

Gardul din pietre mici, ținute de o plasă cu ochiuri pe măsură, și cu ferestre care permit comunicarea cu exteriorul este mult mai prietenos.

Gabioane înseamnă structuri realizate din sârmă de oțel și umplute cu pietre. Folosite inițial la consolidări, gabioanele au migrat și în grădini. Aici pot fi folosite pietre de una sau de mai multe culori, precum și bulgări din sticlă colorată sau scoarță decorativă. Sunt făcute din materiale naturale, nu influențează mediul înconjurător și au o durată de viață foarte mare. Sunt grele, așa că cel mai bine este ca întâi să li se realizeze structurile metalice, să fie montate la locul definitiv și apoi să fie umplute. Consultă un specialist, pentru a afla dacă le faci o fundație și cum.

Variante pentru amenajarea grădinii cu gabioane

Cu gabioane poți face terasări de terenuri în pantă, garduri de tot felul, locuri de odihnă, îngrădiri pentru amenajări acvatice etc. Gardurile din gabioane sunt masive și sigure ca cele din beton, dar lasă să circule aerul și nu sufocă grădina precum acestea.

Din gabioane se pot face și tot soiul de piese de mobilier, de exemplu un fotoliu. Răceala și duritatea pot fi atenuate cu un covor de tipul gazonului artificial, în ton cu nuanța pietrelor.

Niște gabioane cu bulgări din sticlă turcoaz amplasate pe malul unui iaz dreptunghiular fac din el vedeta grădinii.

Un gard situat la stradă și realizat cu un fel de ghivece făcute din gabioane arată foarte bine, mai ales dacă este plasat în compania unui strat de pietriș. Pentru a îndulci sobrietatea amenajării, gabioanele pot avea deasupra buxus.

Articol adaptat din revista Casa lux – noiembrie 2013

Autor: Flori Lixăndroiu

Distribuie articolul pe: