Hamamelis iti lumineaza iarna

Hamamelis iti lumineaza iarna

 

Hamamelis este planta perfecta daca iti doresti ca pe timpul iernii gradina ta sa aiba stelute colorate din loc in loc. Citeste in continuare cum se ingrijeste aceasta planta.

In timpul iernii poti avea surpriza sa intalnesti stelute agatate prin ramuri. Nu ma refer aici la ornamentele de Craciun, ci la florile arbustului Hamamelis, usor parfumate, colorate in galben, purpuriu si rosu, cu o forma ciufulita, cu atat mai pretuite cu cat apar intr-o perioada in care avem mai multa nevoie de ele: iarna.

Cum o ingrijesti

Perioada de inflorire incepe toamna tarziu, pe la jumatatea lui octombrie, si dureaza aproape toata iarna.

Hamamelis se simte cel mai bine intr-un sol fertil, bine drenat, in plin soare, dar poate creste si in penumbra copacilor inalti.

Hamamelis se inmulteste prin marcotaj toamna, iar detasarea se face in toamna anului urmator.

Frumos si folositor

Desi cultivata de cele mai multe ori ca planta ornamentala, Hamamelis este valorificata si datorita substantelor continute de lemn si frunze, folosite la fabricarea cosmeticelor si a preparatelor cu proprietati astringente si hemostatice.

La multe soiuri de Hamamelis si frunzisul de toamna este interesant. De exemplu, frunzele soiului Diane devin galbene toamna, apoi stacojii.

Iti recomandam sa citesti si despre:

Iluminatul in gradina iarna

Cum scapi de buruieni

Ingrijirea peluzei

Alegerea arborilor pentru gradini mici


Articol publicat in revista Casa si gradina
Text: Sabina Usurelu
Foto: Shutterstock

Distribuie articolul pe: