Foto: Elena Hăbăsescu Elena Hăbăsescu, loc. Bocșa, jud. Caraș-Severin Dragi cititori, a venit toamna. Strugurii au dat în pârg, unii sunt deja copți. Pe unii deja i-am cules și i-am făcut must. Un consum moderat de vin poate fi benefic pentru organismul uman. Cercetarea științifică medicală din ultima vreme a dovedit rolul compușilor nealcoolici din vin ca fiind protectori cardio-vasculari cu acțiune anticarcinogenă, antivirală, antihistaminică, antiinflamatorie. Prin compoziția lui bogată, vinul consumat moderat, în special cel roșu, exercită asupra organismului uman o acțiune tonică generală, făcându-l mai rezistent la boli și cu o capacitate sporită la efort. Introdus în organism, vinul intensifică procesele de respirație și de reactivare a circulației sângelui, element important în prevenirea și combaterea răcelilor. În perioada Vechiului Testament, vinul era privit ca un dar al lui Dumnezeu și ca un aliment de bază, iar nu ca o desfătare rafinată sau ca un lux. Vinul era folosit până și de cei mai simpli oameni, aproape fiecare având o vie a sa. Vinul era văzut ca o binecuvântare de la Dumnezeu: „Să-ți dea ție Dumnezeu din roua cerului și din belșugul pământului, pâine multă și vin” (Facerea 27, 28). Vinul trebuie păstrat în încăperi întunecoase. Expunerea prelungită la lumină, prin efectul nociv al razelor ultraviolete asupra proprietăților vinului, favorizează oxidarea rapidă și ireversibilă a taninilor care oferă finețea, culoarea și catifelarea vinului. El trebuie păstrat în vase de sticlă sau lemn. Vasele din sticlă au avantajul că se pot ușor igieniza și sunt transparente, dar au marele dezavantaj că sunt casante (se sparg ușor) și de aceea trebuie protejate cu o husă, dacă nu sunt dotate deja cu acele coșuri din răchită, din PFL, ori, mai nou, chiar din plastic. Ca să-mi protejez damigenele din sticlă eu le-am făcut huse din material textil mai gros. Iată cum am procedat. Pentru fundul damigenei am folosit 3 bucăți de material, pe care le-am suprapus și le-am fixat prin cusătură. Am făcut un pătrat mai mare cu 4 cm decât fundul damigenei, iar după ce am fixat materialele am pus damigeana pe el și cu un creion am trasat un cerc în jurul ei, mai în afară cu 2 cm. Am decupat cercul. Pentru corpul damigenei am folosit un singur material mai gros. Pentru lățime am măsurat porțiunea mai voluminoasă de jur împrejur, la care am adăugat 3 cm pentru cusătură. Înălțimea o facem cât este damigeana sau mai mică, cum dorim. Am cusut materialul pe lungime. La partea de jos, unde trebuie pus fundul, am făcut câteva pense, am însăilat cele 2 piese ca să fiu sigură că se potrivește cercul cu partea care va fi corpul husei, apoi am cusut la mașină la pasul zig-zag mărunt. La partea de sus a husei am pus un șnur pe care l-am fixat prin cusătură. După ce băgăm damigeana în husă, o strângem și o legăm cu acest șnur. Este bine ca husa să fie făcută din material închis la culoare, în felul acesta vinul va fi oarecum protejat de lumină, dacă nu avem o încăpere întunecoasă unde să-l depozităm. Vă doresc și eu pâine și vin din belșug! Distribuie articolul pe: