Idei de amenajare din trei dormitoare de la noi? Vezi in continuare cum au ales patru familii din Romania sa isi amenajeze dormitoarele si povestile caselor lor. Doua amenajari, aceeasi camera – Arhitecta Oana Iliaş şi-a dorit să aibă un dormitor mai aerisit, cu un birou mai mic. Însă ambele soluţii, dinainte şi după, conţin idei care să vă inspire. Camera pe care o vedeți în imagine era inițial birou, dormitor şi bibliotecă. Aglomerată cu obiecte și având o destinație multifuncţională, aceasta a devenit, după schiţele şi munca proprietarei, un dormitor primitor, cu o atmosferă caldă și plăcută, indiferent de anotimp. (Foto: Radu Grozescu) Aer boem intr-un apartament din Cluj – Iată povestea unui apartament creativ de la Cluj, în care poţi locui şi tu dacă mergi în vacanţă acolo. Este vorba despre un concept (la noi destul de nou, în străinătate este popular de ceva timp) care se numește home-exchange (schimb de case) și pe care proprietarul acestui apartament l-a descoperit acum câțiva ani cu ocazia unor călătorii, atunci când în locul obișnuitei camere de hotel a ales să aibă o experiență mult mai personală cu locul și să închirieze un apartament pe termen scurt. Cele două dormitoare ale apartamentului ce poate fi închiriat sunt decorate simplu, în culori reci, și cu siguranță sunt pe placul multor oaspeți care vin aici. (Foto: Sebastian Florea) Casa frumoasa in Sighisoara – Am putea afirma cu ușurință că Maria, proprietara acestei case, este o adevărată eroină. A făcut totul singură şi, chiar dacă a întâmpinat mai multe probleme cu muncitorii de pe şantier, a reuşit să-şi ducă planul la capăt şi să-şi pună în practică ideile. A avut totuşi noroc că a ajuns să colaboreze cu un constructor foarte priceput şi cu un alt domn, la vreo 70 de ani, care a făcut podul şi acoperişul. Nu a existat vreun proiect sau vreun plan foarte bine stabilit şi nici vreun arhitect sau designer. (Foto: Iulian Iacob) Apartament inchiriat, elegant mobilat – Nico şi Dan sunt cei doi fericiţi chiriaşi ai unui apartament puţin mai special, care nouă ne-a dat acea doză de optimism necesară ca gura de cafea dimineaţa. Este un apartament ce se desfăşoară pe un etaj întreg al unei case vechi cu trei niveluri, o fostă grădiniţă construită prin 1930, şi care ne-a cucerit iremediabil datorită parchetului, albului dominant şi ferestrelor mari cu tâmplăria veche ce lasă lumina să inunde întregul spaţiu. Toate astea alcătuiesc de fapt motivul principal pentru care cei doi s-au şi mutat aici: „Nu rezonăm cu apartamentele noi şi moderne, nu sunt pe gustul nostru. Când am intrat prima oară în casă i-am şoptit soţului meu că asta e! Nu vom schimba pentru nimic în lume parchetul, uşile, înălţimea tavanului, geamurile sau structura casei. Am schimbat doar gresia şi faianţa, acoperind şi vopsind.” (Foto: Nicoleta Grigore) Articole publicate in revista Casa si gradina Distribuie articolul pe: