Imbunatatateste-ti aspectul casei fara costuri

Imbunatatateste-ti aspectul casei fara costuri

| | admin
Distribuie articolul pe:

Să reuşeşti să schimbi aspectul casei tale fără a cheltui niciun ban îţi poate aduce un plus de energie şi un sentiment de satisfacţie personală.

fara costuri

Te tentează ideea de a face câteva schimbări prin casă? Înainte să planifici un drum la magazin sau să comanzi pe internet chestii drăguţe, nu mai bine vezi ce poţi face cu ceea ce ai deja prin casă? Ai nevoie doar de un pic de inspiraţie. Uite 15 idei care să te ajute cu inspiraţia şi să te motiveze să îţi priveşti casa cu alţi ochi.

1. Tablouri cu imagini din cărţi sau din reviste.
Revistele de artă şi cărţile vechi sunt surse inestimabile de ilustraţii pentru tablouri – taie paginile cu grijă şi pune-le în orice ramă disponibilă ai prin casă. Mai mult, poţi face colecţii tematice cu mai multe ilustraţii din numere consecutive ale revistelor. Aruncă un ochi prin arhiva personală de reviste şi cărţi vechi – nu ştii niciodată ce vei descoperi!

2. Utilizează resturile de ţesătură pentru a crea obiecte de artă.
Dacă îţi place să coşi sau să ţeşi sunt sigură că ai bucăţi de ţesătură rămase nefolosite, care pot fi reutilizate într-o postură interesantă. Întinde-le peste un cadru negru sau decupează o bucată într-o formă interesantă şi aşeaz-o într-o ramă de tablou.

3. Foloseşte vase de ceramică împreună cu bijuterii.
În loc să ţii vasele de ceramică în bufet (care probabil este şi aşa supra-aglomerat), foloseşte-le ca suport pentru colierele şi brăţările tale preferate. Aşează-le apoi pe comodă sau în zona de cosmetice. Simplu şi uşor!

4. Foloseşte cuverturile într-un mod nou.
În loc să le împătureşti întotdeauna şi să le pui pe pat sau pe braţul unui scaun, încearcă să le foloseşti pentru a schimba aspectul mobilei: se pot folosi atât pentru canapele cât şi pentru fotolii.

5. Schimbă elementele de mobilă între camere.
Mobila de mici dimensiuni (măsuţe, scaune de bar, tabureţi) este uşor de manipulat şi o simplă mutare de acest fel poate schimba complet aspectul unei camere. Încearcă să pui o măsuţă de cafea din sufragerie pe hol şi o măsuţă îngustă în spatele canapelei. Poţi pune un scaun tapiţat pe holul de la intrare, unde va da un aspect de lux.

6. Creează spaţii de stocare amuzante din borcane mai vechi.
Ţi-a rămas ceva vopsea de la un alt proiect? Nu ai nevoie de foarte multă pentru a da culoare unui set de capace pentru borcane. Pe acestea le poţi folosi ca suport pentru creioane sau pensule, iar borcanele mai mari pentru orice de la nasturi până la săpun de rufe. Poţi de asemenea lipi figurine din plastic pe capacele borcanelor, dându-le astfel un aspect atractiv pentru camera copilului. (totuşi ai grijă să nu laşi borcanele în preajma copiilor decât dacă au vârsta potrivită sau nu pot ajunge la ele)

7. Colorează-ţi rafturile bibliotecii.
Ţi se par plictisitoare rafturile bibliotecii? Şi nouă. Ia-ţi o după amiază şi aranjează-ţi cărţile din bibliotecă după culoarea coperţilor şi nu după conţinut.
Bonus: vei avea ocazia să răsfoieşti toate cărţile tale favorite din colecţiile vechi.

8. Transformă o ladă într-un spaţiu pentru cărţi.
Întoarce o ladă pe laterală şi pune cărţi în interior. O ladă veche din lemn este perfectă pentru a păstra cărţi. Lăzile dau un aspect rustic deosebit fără nicio altă acţiune asupra lor, dar dacă vrei să te distrezi o poţi căptuşi cu hârtie de cadou cu modele drăguţe.

9. Montează tablouri pe rafturi.
O mutare preferată a designerilor, această îmbunătăţire poate da un aspect mult mai sofisticat unei camere. Un tablou de mici dimensiuni îţi permite şi accesul la cărţile de pe raft, făcând alegerea atât plăcută cât şi utilă.

10. Decorează-ţi poliţele din bucătărie.
Dacă ai bufet deschis sau cu geam, consider-o o oportunitate de design care nu trebuie irosită. Priveşte rafturile fără a lua în considerare scopul lor iniţial, elimină culorile sau modelele tari şi alege „teme” din ceea ce rămâne: alb şi argintiu la un loc sau albastru deschis şi alb pot forma teme de culori interesante. Cu siguranţă vei găsi obiecte ale căror culori se potrivesc cu tema şi în celelalte spaţii de stocare pe care le ai.

11. Pune obiectele deosebite în faţă.
Chiar dacă nu avem argintărie în sensul propriu, cu toţii avem obiecte pe care le considerăm prea bune pentru uzul zilnic şi pe care le păstrăm pentru „ocazii”. Sfatul meu este să le foloseşti şi să te bucuri de ele. Dacă îţi este teamă să nu le strice copiii, asigură-te că le pui în locuri unde aceştia nu pot ajunge şi unde te poţi bucura de ele în orice moment.

12. Foloseşte borcane pentru flori.
Pune bandă adezivă „washi” (washi tape) pe borcane şi creează instantaneu o colecţie de vaze deosebite pentru flori. Pentru un efect de impact aşează mai mult de 3 astfel de borcane pe centrul mesei.

13. Pune hărţi vechi pe perete.
Fă-ţi propriul perete tapetat folosind hărţi vechi lipite pe perete. Foloseşte hărţi ale zonei tale, hărţi nautice sau hărţi ale diferitelor zone pe care le-ai vizitat de-a lungul timpului.

14. O ramă, o foaie de plută şi material textil.
Creează dintr-o ramă, o foaie de plută şi material textil o tablă gen avizier pe care poţi prinde cu uşurinţă note, poze sau mesaje de încurajare. În caz că nu găseşti o foaie de plută poţi încerca cu o bucată de polistiren subţire.

15. Renunţă la o uşă şi fă-ţi un birou retras.
Chiar şi o debara micuţă poate fi transformată într-un spaţiu de lucru. Înlocuieşte uşa cu o perdea – astfel ţi se va părea colţul mai interesant şi vei avea şi mai mult spaţiu la dispoziţie. Plus că astfel ai şi o metodă să „închizi” camera.

 

Sursa: houzz.com

Sursa foto: Paul Maguire – Fotolia.com

Distribuie articolul pe: