India, Venetia si Romania, intr-un apartament de la bloc

India, Venetia si Romania, intr-un apartament de la bloc

living

India, Veneția și România, într-un apartament de la bloc – Apartamentul de bloc al artistei Carmen Poenaru este unul puternic personalizat de obiectele personale, unele unicat create chiar de ea, altele aduse de peste mări și țări. Iar acest lucru este valabil fie că vorbim de această casă înainte sau după ce a fost redecorată. Inițial era un spațiu care amintea la fiecare colțișor al său de India, una dintre pasiunile lui Carmen.

Citeste si: Duplex luminos si vesel

Schimbările în apartamentul deschis au început cu holul, practic Carmen a mai temperat puțin în casă aerul indian. Modificările din hol au pornit de la oglinda cu ramă sculptată de către un prieten. De cum a pus-o pe perete și-a dat seama că nu se mai potrivește cu restul spațiului, așa că a pictat tot peretele. Acum, evident că nici mobila nu se mai potrivea, deci a pictat cu auriu etajerele, comoda, ușa, interfonul, întrerupătoarele, cuierul.

Citeste si: Viata moderna in coliba

Până când s-a ajuns la un numitor comun. Firesc, a urmat livigul. Dorința artistei a fost de a îndulci nuanțele din această cameră. Pereții colorați inițial într-o nuanță aprinsă de roșu carmin au fost domoliți într-o nuanță mai caldă, un cărămiziu. A înlocuit divanul cu o canapea extensibilă, cu ladă pentru depozitare, crem deschis pentru a se potrivi cu restul compoziției. Canapeaua a fost făcută pe comandă pentru a se integra perfect în locul disponibil.

Citeste si: Amenajare realizata in trei saptamani

India, Veneția și România, într-un apartament de la bloc – A renunțat cu totul la măsuța pentru cafea din fața divanului, lada pictată și covor. Livingul a devenit astfel mai cald, iar elementele indiene s-au mai temperat. India, Veneția și România se întâlnesc în casa artistei Carmen Poenaru.

Articol publicat in revista Casa si gradina
Foto: Valetin Partenie, Dan Mitrut
Distribuie articolul pe: