Interviu Annie Sloan. Creatoarea unor vopsele care au revoluționat designul de interior

Interviu Annie Sloan. Creatoarea unor vopsele care au revoluționat designul de interior
Creatoarea unor vopsele care au revoluționat designul de interior ne-a arătat cât de simplu se folosesc și ce au ele special față de alte vopsele. 
Cum a apărut vopseaua Chalk Paint?
Am inventat Chalk Paint® de nevoie. Aveam nevoie de o soluție care să mă ajute la upcycling – să pictez, în orice stil s-ar fi potrivit clientului, mobilei sau casei în care lucram – , să ceruiesc și să pun mobila la loc înainte să vină băieții mei de la școală. Aveam nevoie de ceva rapid, sigur și eficient, astfel încât să pot petrece mai mult timp cu familia, iar Chalk Paint® a făcut acest lucru posibil.
Cine sunt utilizatorii finali?
Chalk Paint® este pentru oricine. De la restauratori de mobilă la mame ocupate care își doresc să facă din casele lor un loc mai frumos, mai fericit. Cel mai mult îmi place când cei care cred că nu sunt creativi își suflecă mânecile și se pierd în vopsirea unei piese de mobilier, descoperind un sentiment uriaș de realizare și satisfacție! Este un proces terapeutic și, la finalul acestuia, te alegi cu o nouă masă de bucătărie, o bancă de picnic sau o podea pe hol cu care să te mândrești.
Poți să împărtășești câteva sfaturi celor ce vor să picteze mobila?
Nu vă gândiți prea mult! Cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să vă pierdeți în ceea ce faceți. Asigurați-vă că pictați pe suprafețe curate, faceți mai întâi un test pe o zonă mică – este în special important dacă lăcuiți proiectul la final. Nu încercați să folosiți trei tipuri diferite de ceară și o sută de culori pe primul obiect pictat. Folosiți o culoare care vă place, dar începeți cu ceva mic. Și nu confundați ceașca de ceai cu cana cu apă pentru pensulele folosite. Se întâmplă și celor mai buni dintre noi!
Care sunt culorile tale preferate și ce nuanță a avut cel mai mare impact asupra clienților?
Culoarea mea preferată în acest moment este Svenska Blue. Este un albastru foarte proaspăt, clar, cu iz de primăvară, care aduce lumina în casă. Old White este favorită pentru că îi place oricui, o poți folosi în combinații de culori, dar și pentru a ajusta alte culori și pentru a crea un nou spectru de nuanțe, fiind și o culoare bună pentru începători. Oamenii încep cu Old White și apoi revin la culorile distractive precum English Yellow și Antibes Green – odată ce începi să te joci cu aceste nuanțe plăcute, nu mai e loc de întoarcere!
Câte piese de mobilier ai în casă vopsite cu vopseaua Chalk Paint?
Am pictat tot ce am în casă, în birouri și în fabrica din Oxford, precum și în casa din Franța, așa că îmi este imposibil să le număr pe toate. Sute și sute de piese de mobilier, laolaltă! Nu mai am la fel de multe ocazii să pictez cum aveam înainte așa că, atunci când o fac – de exemplu când am pictat mobila pentru cel mai recent număr din Bookazine, The Colourist – este o adevărată bucurie. În casa din Oxford sunt cel puțin o sută de obiecte (dacă includem articolele vopsite în stilul shibori, soclurile pictate și ramele de tablouri).
Există un stil specific care se asociază cel mai bine cu mobila pictată?
Asocierea tipică este lookul shabby, tradițional franțuzesc, pentru că acesta era la modă când s-a inventat Chalk Paint®. Însă frumusețea acestui produs pe care doresc să îl fac cunoscut tuturor este că, indiferent de ce stil îți place, cu Chalk Paint® poți crea acel look. Nu ar trebui să trăiți cu mobilă care nu vă mai place, nu când există Chalk Paint®! Puteți folosi ceară închisă pentru a conferi un aspect de vechi, ceruri metalizate pentru strălucire, lac lucios pentru un aspect modern, ceară albă pentru stilul coastal, șabloane pentru aspect popular, tradițional sau mexican; singura limită adevărată este propria imaginație.
Care sunt cele mai bune suprafețe pe care se poate lucra cu Chalk Paint? 
Chalk Paint® este foarte durabilă, oriunde ar fi folosită, atât timp cât citiți și respectați cu atenție instrucțiunile. Vopseaua merge foarte bine cu cărămida, de aceea șemineurile sau zidurile exterioare pot fi transformate foarte ușor și nu este nevoie să fie date cu ceară. Materialele poroase, ca lemnul netratat, sunt probabil alegerea cea mai bună în materie de mobilă, dar am vopsit tot felul de suprafețe, de la parchet la metal, cu mare succes.
Dacă mobila pictată se deteriorează, există trucuri prin care poate fi reparată? 
În funcție de gradul de deteriorare, puteți pur și simplu șmirghelui zona respectivă și efectua reparația, revopsind și receruind. Sau vă puteți folosi de această scuză pentru a picta întregul obiect într-o nouă culoare uluitoare!
Care este cea mai mare realizare la care te uiți cu mândrie după succesul cu Chalk Paint?
Cea mai mare realizare a mea este atunci când oamenii îmi spun că le place ceva ce au pictat ei, îmi dă acel sentiment minunat că Chalk Paint® face lumea un loc mai bun. Mă mândresc și cu faptul că am o întreagă fabrică și echipă în Oxford, unde producem toate produsele Chalk Paint® și de unde le trimitem în întreaga lume. Acesta este un motiv de mândrie, să știi că fiecare cutie a fost realizată de echipa mea minunată, apoi ambalată și expediată către distribuitorii minunați (noi îi numim stockiști), cu dragoste și grijă în fiecare etapă a procesului.
Pentru vopsirea unei piese de mobilier, vopselele Chalk Paint® sunt ideale pentru a obține o piesă remarcabilă, cu aspect artistic. Culorile sunt dense, au acoperire perfectă și un timp foarte scurt de uscare fără a împrăștia un miros neplăcut în încăpere. Urmărește etapele ce trebuie urmate pentru a decora o comodă similară.
1. După ce ai vopsit comoda cu vopsea Chalk Paint®, las-o să se usuce, după care aplică încă un strat de vopsea în mod uniform. Așteaptă cam o oră până se usucă bine, timp în care pregătește șablonul pe care îl găsești la distribuitorii Annie Sloan din România.
2. Elementele decorative se realizează cu rola îmbibată într-o cantitate mică de vopsea.
3. După ce ai aplicat vopseaua, desprinde șablonul cu mare grijă pentru a obține o margine frumoasă și cursivă a decorului.
4. La final, după ce decorul s-a uscat, pentru a închide porii vopselei și pentru a o stabiliza, aplică un strat de ceară transparentă pe care o găsești tot la distribuitorii Annie Sloan din țară. După uscare, piesa ta de mobilier va avea o textură catifelată foarte plăcută la atingere, vopseaua fiind foarte bine fixată. (P)
Află mai multe detalii accesând linkul: https://chalkpaint.ro
Distribuie articolul pe: