Învinge canicula fără aer condiționat. Cum poți lupta în casă cu temperaturile extreme

Învinge canicula fără aer condiționat. Cum poți lupta în casă cu temperaturile extreme

Canicula poate fi învinsă în propria casă, mai ales dacă aplici câteva sfaturi care îți vor transforma locuința în cel mai confortabil loc din lume.

Dacă vrei să fii eficient în lupta cu temperaturile extreme, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să cumperi un aparat de aer condiționat. Cu toate acestea, există și alte metode prin care îți poți transforma casa într-un colț de rai unde domnește o atmosferă răcoroasă și revigorantă, mai ales dacă te numeri printre persoanele cărora nu le priește aerul condiționat.

Cumpără un dezumidificator

Căldura extremă și umiditatea reprezintă o combinație foarte proastă pentru organismul uman sensibil la temperaturile extreme. Umiditatea este, de altfel, principalul vinovat din cauza căruia corpul tău nu reușește să se răcorească prin transpirație. Dacă ții umiditatea sub control, senzația de sufocare va dispărea, de aceea îți recomandăm achiziționarea unui dezumidificator.

Spre exemplu, o soluție foarte eficientă și incredibil de ieftină este sistemul Aero 360. Acest dezumidificator costă mai puțin decât o pizza în oraș și are o mare eficiență în reglarea umidității din interiorul locuinței tale. Prețurile unor astfel de aparate depind enorm de magazinul online din care alegi să cumperi astfel de produse, însă există și magazine, precum cel de aici, unde raportul calitate/preț este ideal.

Nu lăsa căldura să intre în casă

Dacă nu vrei să lași căldura să intre în voie în casa ta, acoperă ferestrele cu draperii închise la culoare, în special ferestrele orientate spre vest, care sunt cele mai expuse luminii soarelui în orele caniculare de după amiază. În plus, oprește aparatele electronice și electrocasnice atunci când nu le folosești. Spre exemplu, deși nu îți dai seama de asta, televizorul tău produce foarte multă căldură atunci când este pornit.

Izolează termic acoperișul casei

Un acoperiș izolat termic este foarte util nu doar în timpul iernii, când menține căldura în interiorul casei, ci și în timpul verii, când ține căldura la distanță de interiorul locuinței tale. Izolarea termică a acoperișului ar putea fi una dintre cele mai utile investiții pe care le poți face pentru confortul tău.

Plantează copaci în jurul casei

Dacă vrei să pui în practică o strategie pe termen lung prin care să lupți cu temperaturile extreme și în anii ce vor urma, plantează copaci în jurul casei tale, în special în partea de sud și de vest. Poți planta și iederă, pe care s-o lași să se „cațere” în voie pe ziduri. Aceasta va împiedica încingerea pereților la exterior și va deveni o armă foarte eficientă prin care vei lupta cu gradele Celsius.

Nu găti în casă

Există un motiv foarte clar pentru care mulți dintre bunicii noștri care locuiau la țară construiau în curte o bucătărie de vară: pentru a păstra casa răcoroasă. Aragazul tău emană foarte multă căldură atunci când faci mâncare. De ce nu-l muți afară, la umbră, într-un spațiu frumos amenajat și transformat într-o mică bucătărie în aer liber?

Foto: shuttertock.com/Tania Zbrodko

Distribuie articolul pe: