Mușchii vegetali – o soluție decorativă

Mușchii vegetali – o soluție decorativă

Mușchii vegetali

Mușchii vegetali – deși considerați de majoritatea grădinarilor o adevărată pacoste – pot deveni soluția decorativă numărul unu atât în grădină, cât și în aranjamentele cu plante și flori din apartament.

Mușchii vegetali – o scurtă clasificare

Familia mușchilor cuprinde peste doisprezece mii de plante cu structură simplă, care se înmulțesc pe cale vegetală sau prin intermediul sporilor, însă, în mare, sunt clasificați în două categorii: pleurocarpi și acrocarpi. Primii se înmulțesc mai repede, sunt mai ușor de îngrijit, însă mănunchiurile (numite colonii) au o structură mai rară decât acrocarpii, putând deveni mai repede invadate de buruieni.

Citește și Varza de Bruxelles, o legumă miniaturală

Mușchii vegetali – cum îi putem folosi?

Mușchii vegetali în loc de gazon

Multă lume să chinuie să extermine peticele de mușchi din gazon, însă ce-ai spune de o peluză întreagă alcătuită doar din mușchi fini ca o catifea – așa cum ai văzut în grădinile japoneze? Poți obține o astfel de minune pe orice tip de soil – mai puțin pe cel nisipos, instabil, care împiedică mușchiul să se prindă. Terenul trebuie curățat de toate plantele, iar solul mărunțit fin și nivelat perfect, apoi poți așeza bucățile de mușchi. După plantare, acestea se udă din abundență și se calcă peste ele pentru a le ajuta să se prindă mai bine de sol.

Citește și Lalelele, simbolul bunăstării şi al abundenţei

Mușchii vegetaliMușchii vegetali pentru ghivece cu aspect patinat

O grădină frumoasă este o grădină matură, în care plantele au crescut, iar obiectele decorative au căpătat patina timpului. Această patină poate fi „grăbită” să apară încurajând mușchii vegetali să colonizeze ghivecele de teracotă, statuetele din ciment sau porțiuni din pavaj care nu sunt folosite intens (pe aleile pe care trecem adesea sau pe terasă nu este indicat să creștem mușchi, căci aceste suprafețe devin alunecoase atunci când se umezesc, ridicând riscul accidentelor).

Există o mulțime de rețete pe internet pentru „laptele” sau „sucul” de mușchi, poți căuta ceva care ți se potrivește. În general, este vorba de bucăți de mușchi tocate fin, amestecate cu apă, lapte bătut sau bere până se obține un lichid omogen. Cu acesta se „pictează” apoi suprafața dorită, pe care nu va întârzia să apară o peliculă fină de mușchi.

Citește și Sparanghelul, sfaturi de cultivare

Mușchii vegetali

Mușchii vegetali – ornament pentru terariile cu plante și flori

Grădinile miniaturale pot fi amenajate chiar și într-un borcan. Aici, toate elementele sunt reduse la scară: pui de plante devin arbori bătrâni, pietricelele, adevărate stânci, iar stratul de mușchi va ține loc gazonului des și verde. Într-un astfel de terariu, mușchii vegetali au atât rol decorativ, cât și practic, acela de a acoperi stratul de pământ în care cresc plantele, fixândul și de filtrare a apei.

De obicei, în acest caz, se folosesc două tipuri de mușchi: mușchi Sphagnum (se găsește la florării) – se așază între stratul de pietriș și cel de pământ pentru ca acestea să nu se amestece între ele, iar apa să ajungă curată pe fundul borcanului. Deasupra pământului se așază un nou strat de mușchi – se poate folosi orice specie decorativă, printre care se numără și peliculele de mușchi pe care le găsim în mod obișnuit în pădure.

Citește și Romanesco, leguma extraterestră

Foto: © nyiragongo; Zerbor; akeeris – Fotolia.com
Distribuie articolul pe: