O bucătărie practică și funcțională

O bucătărie practică și funcțională

O bucătărie practică și funcțională este visul tuturor pasionaților de gătit. Revista Casa lux a descoperit în București un spațiu șic și primitor, Mazilique Studio. Este primul open kitchen din Capitală, iar Cristina Mazilu, jurnalist, food blogger și bucătar din plăcere, și-a îndeplinit prin acest proiect un vis. Aici au loc ateliere de gătit, întâlniri gourmet, ședințe foto, lansări de produse sau petreceri private. Inspiră-te și tu din această amenajare modernă și nonconformistă!

Cristina Mazilu în bucătăria ei deschisă
Cristina Mazilu, inițiatoarea proiectului Mazilique Studio

Rețeta succesului este să faci totul din pasiune

Cea mai bună rețetă a succesului este să faci totul din pasiune. Aceasta a fost deviza Cristinei Mazilu, care, după șapte ani în care a reunit în jurul blogului ei culinar, mazilique.ro, amatori de experiențe culinare noi, s-a decis să tranforme hobby-ul ei într-o afacere, un open kitchen pentru toți pasionații de gătit și totodată un spațiu de socializare. „După ce strânsesem peste 400 de farfurii acasă și nu mai aveam niciun loc de depozitare (un multicooker ajunsese sub patul meu), am decis că am nevoie de o bucătărie mai mare“, își amintește ea zâmbind. Cum este o persoană foarte hotărâtă, a și început să caute un spațiu potrivit. Odată făcută alegerea, a imaginat și un concept. „Știam sigur că îmi doresc combinația de ceramică alb-albastră în bucătărie“, spune
Cristina. Acesta este și motivul pentru care a comandat plăcile ceramice din Toledo, chiar dacă au fost destul de scumpe.

Bucătărie practică și funcțională cu insulă de gătit
O bucătărie practică și funcțională trebuie să fie foarte bine utilată

Un spațiu cald, cu accente industriale

A încredințat proiectul ei de suflet arhitectei Eliza Yokina, pe care o cunoscuse la deschiderea restaurantului Simbio. Eliza a optat pentru o estetică degajată, un spațiu cald, cu accente industriale.

Arhitecta Eliza Yokina în bucătăria deschisă amenajată de ea
Arhitecta Eliza Yokina

Am plecat de la viziunea Cristinei despre ceea ce reprezintă o experiență culinară și am putut să dau actuala configurare a spațiului – practică și funcțională deopotrivă. Nu am folosit elemente prețioase, ci atenția cade pe zona centrală, bucătăria.

Pentru ca bucătăria să fie practică și funcțională Eliza Yokina a optat pentru o insulă de bucătărie și o masa centrală, la care să aibă loc numeroși invitați. O atenție specială s-a acordat iluminării.

Iluminare zonă de luat masa
Corpurile de iluminat sunt realizate din metal, la comandă

Ferestrele mari din acoperiș asigură multă lumină naturală, iar cea artificială se poate doza în funcție de necesități.

La masa mare din lemn masiv au loc mulți oaspeți
La masa mare din lemn masiv au loc mulți oaspeți. Blatul mesei se sprijină pe picioare metalice realizate l acomandă de Vertigo Metal Design

Bucătăria a fost cumpărată de la IKEA și personalizată cu un blat de lucru și etajere din lemn reciclat. Pe lângă stejar masiv, s-a folosit mult metal și s-a dorit ca materialele să fie lăsate la vedere.

Depozitare bucătărie practică
Mobila bucătăriei a fost cumpărată de la IKEA. Blatul de lucru din grinzi vechi reciclate a fost aplicat ulterior

Spațiul este organizat în trei zone diferite dedicate gătitului, socializării și lucrului.

Bucătărie practică și eficientă
În zona de socializare se regăsesc două fotolii și o canapea de la Photoliu, aripi de înger de la Anda Roman și o lampă de la The Home

 

Zonă de lucru bucătărie deschisă
Zona de lucru a bucătăriei deschise

Iată pe scurt descrierea bucătăriei deschise:

Unde se află: la ultimul etaj, într-o clădire din centrul Bucureștiului

Suprafață: 90 mp

Împărțire: spațiul este împărțit în trei zone: bucătăria propriu-zisă, zona de socializare și zona de birou.

Inițiatoarea proiectului: Cristina Mazilu, autoarea blogului culinar mazilique.ro și pasionată de arta culinară

Provocarea: transformarea unui spațiu lipsit de personalitate într-o bucătărie funcțională, precum și într-un loc de socializare. Proprietara este la prima amenajare și nu mai trecuse printr-o experiență de șantier.

Amenajare: modernă, cu accente industriale. Conceptul estetic a pornit de la combinația dintre alb și albastru. Fundalul (pereți și pardoseală) este neutru, lăsând materialele folosite la vedere.

Citește și:

Proiect pentru o bucătărie funcțională

Text: Cristina Stoica

Foto: Sorin Iacob

Distribuie articolul pe: