Pernă fantezie II

Când fixezi vatelina, prinzi provizoriu materialele în ace de siguranță
Arhiva personală

Dragi cititori, continuăm articolul început aici.
După ce se îmbină la mașina de cusut (față pe față) aceste fâșiuțe câte 3, fiecare își alege propria combinație după fantezie, obținând un bloc de 9 pătrate, se întoarce lucrul, se întinde materialul de căptușeală pe masă, deasupra stratul de vatelină, fața pernei (cea din pătrățele), se prinde în ace provizoriu și se coase la mașina de cusut în jurul fiecărui pătrățel. Mai este de fixat și dosul pernei (ca să o poți umple) unde ai de ales la sistemul de prindere între nasturi, arici (bandă velcro) ori suprapunerea părților. Urmează apoi atașarea marginii care se îndoaie pe spate și se prinde cât mai estetic și mai discret cu putință (folosind o cusătură ascunsă), de preferat manual, dar merge și cu mașina de cusut dacă ai puțin exercițiu și ai grijă să prinzi ambele laturi uniform. Perna rezultată va fi un patrat cu latura de 40 cm, deci tocmai bun pentru canapeaua unde îți bei cafeaua la primele ore ale zilei ori te odihnești după lăsatul serii. Cine dorește să vadă și celelalte modele de perne decorative sau hăinuțe realizate de mine, poate intra pe pagina mea de facebook sau mă poate contacta la telefon 0721.757.134 sau prin e-mail o.chcinas@yahoo.com. În concluzie, încearcă să lucrezi quilturi pentru că din crâmpeie de material poți crea adevărate minunații! Încearcă și tu!

Distribuie articolul pe: