În contextul pandemiei de coronavirus, stăm numai în casă de câteva săptămâni, așa că am ratat cea mai frumoasă parte a primăverii, aceea în care ne bucuram de florile pomilor. Pentru a ne mai alina dorul de natură, am adus-o în casă realizând o pictură murală cu o ramură înflorită. Dacă te inspiră proiectul nostru și vrei să obții unul similar, iată cum procedezi. Pentru a realiza o ramură înflorită pe unul dintre pereții locuinței nu ai nevoie de prea multe: creion, gumă de șters, tuburi de culori acrilice (dar poți folosi și tempera sau acuarele), pensule de 2-3 mărimi, un vas cu apă, o paletă pentru culori (este perfectă și o farfurie dacă nu ai). Cum procedezi pentru o astfel de pictură murală: cureți puțin peretele cu o pânză curată întinsă pe o mătură sau cu o lavetă ușor umezită, schițezi cu creionul ramura, având grijă să nu apeși prea tare, corectezi cu guma, dacă este necesar. Desenează forme sinuoase, care amintesc de imperfecțiunile naturii și care vor da ansamblului un plus de naturalețe. Bine ar fi să stabilești de pe acum amplasarea florilor, a frunzelor, a bobocilor. Imaginează-ți florile pe care le vezi frontal și flori pe care le vezi din lateral pentru a obține o compoziție echilibrată, naturală. Studiază înainte câteva imagini cu pomișori înfloriți pentru a te inspira mai bine la forma florilor. Pictezi ramurile având grijă să aplici culoarea prin mișcări fluide, care să permită obținerea mai multor nuanțe. Cu cât pictura ta va avea mai multe nunațe, cu atât va părea mai elaborată. Adaugă apoi florile, bobocii și frunzele. La flori folosește două sau 3 nuanțe de roz, iar în mijloc, la final, aplică puncte închise la culoare care să imite anterele florii. Lucrează fără grabă la detalii, începând de sus în jos, pentru a nu atinge din greșeală cu cotul zonele care încă nu s-au uscat. Noi am lucrat cu fiecare culoare pe rând, dar tu poți să te organizezi cum îți este mai ușor. Schimbă des apa din bolul în care cureți pensula, pentru că altfel poți altera culorile deschise folosite ulterior. Profită și tu de timpul petrecut acasă pentru a-ți decora casa cu o pictură murală. Succes! Text și foto: Monica Viericiu Citeste si: Pereți negri, o idee elegantă și îndrăzneață Cum alegi cele mai potrivite covoare în funcție de culoarea pereților Cum alegi mobila de living in functie de nuanta peretilor? Distribuie articolul pe: