Pictură pe ceramică I – REPORTAJ

www.cristiniculescu.com

Dragi cititori, Pictură
Eduard şi Olivia Săvulescu s-au căsătorit imediat după finalizarea studiilor (Facultatea de Filosofie), stabilindu-se în localitatea Valea Călugărească, din apropierea oraşului Ploieşti. Bursa de studii în domeniul istoriei artei, pe care cei doi soţi au urmat-o în ultimul an de facultate la Padova, în Italia, a reprezentat un pas important în alegerea ulterioară a domeniului de activitate. Iată ce ne-a povestit Eduard Săvulescu. Pictură
Cu ce vă ocupaţi în prezent şi cum a început totul?
În clipa de faţă noi pictăm, în principal obiecte din ceramică, dar şi din lemn, pânză sau alte materiale. Era în 2007, în apropierea Crăciunului, când ne-am gândit prima oară să facem nişte cadouri diferite prietenilor şi cum nu aveam mulţi bani, ne-am hotarât să cumpărăm câteva obiecte şi să încercăm ceva nou. Am pictat nişte căni, după care am început să ne jucăm cu nişte vase din lut. Cadourile au plăcut foarte mult şi au început să apară cereri de cumparare.
Şi care a fost următorul pas?
Ne-am gândit să introducem produsele într-un magazin. Am mers la un magazin din Ploieşti, iar acolo era o doamnă extraordinară, şi ne-a spus că îi plac, le cumpără, dar vrea factură. Aşa am început să înfiinţăm o firmă şi în acel moment i-am propus soţiei ca timp de un an de zile să încercăm să nu mai lucrăm în învăţământ şi să mergem pe acest drum. Dacă treaba nu mergea, mă întorceam să predau în continuare ştiinţe Socio-Umane (Logică, Filosofie, Economie etc.) la clasele VII-XIII seral. Am zis – gata, de-acum înainte asta vom face!
De unde vă procuraţi obiectele din ceramică?
Am reînnodat o veche prietenie, cu un amic care este olar. O parte din modele le avea el şi o parte le-am conceput împreună. Avem un portofoliu extins, cu peste 100 de forme şi peste 90 de modele de pictură.
După colaborarea cu magazinul din Ploieşti, ce a umat?
Ne-am gândit să plasăm marfa şi în altă parte şi am nimerit la Sighişoara, în timpul festivalului medieval. De altfel, cumnaţii cu care lucram în acea perioadă au mers la Sighişoara, iar eu cu soţia la Râşnov, unde era organizat un târg similar, la poalele cetăţii. La Râşnov a mers foarte bine, o doamnă a spus „Cumpăr tot, alegeţi-vă un magazin, vă vreau la mine în cetate, nu-mi plătiţi chirie!”.
Continuarea acestui articol o puteti citi aici, împreună cu o surpriză video!
Text: Cristi Niculescu
Foto: www.cristiniculescu.com

Distribuie articolul pe: