Arhiva personală Dorina Condrat, loc. Mediaș, jud. Sibiu flori Dragi cititori, Primăvara caut prin magazine plante noi. Așa am descoperit o plantă cu flori tigrate, care seamană destul de mult cu orhideele. Este originară din Japonia și se numește crin de apă – Tricyrtis hirta. Are nevoie de un sol în amestec: turbă cu pământ de frunze, cu un drenaj bun și un loc semiumbrit. Am plantat rizomii în acest amestec de pământ, într-un ghiveci mai mare. Din rizomi au ieșit niște tulpini înalte (până la 1 m) și în luna august s-au deschis primele flori. Înmulțirea se face prin diviziunea rizomilor, dar și prin semințe. Recomand o metodă ieftină și ecologică pentru alungarea cârtițelor sau a șobolanilor. Se obține o pastă din semințele de ricin, care se introduce în găuri sau se împrăștie din pastă în locuri unde aveți plante „preferate” de cârtițe. Prin udare sau ploaie, uleiul de ricin ajunge în sol. Cârtițele au un simț olfactiv sensibil și evită locurile cu alt miros decât sunt obișnuite. Pasta se descompune devenind îngrășământ. Succes! Distribuie articolul pe: