Ioana Ciolacu @ Ioana Ciolacu, Buzău Stimată redacţie, dragi cititori, Acum doi ani am descoperit cât de mult îmi place să fac puzzle-uri. Niciodată nu eşti prea tânăr sau prea în vârstă pentru un puzzle. Când faci asta, te relaxezi, îţi laşi gândurile să zboare liber, îţi dezvolţi creativitatea, dar şi alte abilităţi într-un mod plăcut. La început am achiziţionat seturi de câte 500 de piese, apoi de 1000 şi 1500, dar de calitate. Când le cumpăr analizez imaginea de pe ele, astfel încât să-mi fie utile, în cazul în care le transform în tablouri pentru casă sau le ofer cadou. Am 14 puzzle-uri, trei dintre ele fiind 3D. Uneori mă prinde miezul nopţii asamblând bucăţele de desene. Pregătesc o suprafaţă solidă şi mare, o coală albă pe care lucrez şi astfel, dacă este cazul, îl pot muta oriunde în casă. Încep alegând toate piesele care formează marginile puzzle-ului, după care sortez piesele pe culori. Apoi caut detaliile mai evidente de pe desen. „Greul” apare când piesele seamănă foarte mult una cu cealaltă. După ce îl termin, îl aşez în cutia lui, pe bucăţi, cu mare grijă să nu se strice. Având şi accesorii pentru puzzle, pe cel care doresc să-l înrămez cât mai repede, îl rulez cu ajutorul covoraşului fabricat din pâslă şi cu acel cilindru gonflabil. Există şi un lipici special, dar prefer să-l lipească cel care îl înrămează. Puzzle-urile pot arăta foarte bine ca tablouri în locuinţă. Distribuie articolul pe: