Am salvat clivia şi a înflorit II

www.pixabay.com

Dragi cititori,
Continuăm articolul început aici.
Gheorghe Cojocaru, Drăgăneşti Olt, jud. Olt
Creşte la lumină multă, dar nu trebuie expusă la soarele verii, ci la loc semiumbrit chiar în mediu natural. Udarea se face cu regularitate, fără exces, care duce le putrezirea rădăcinilor. Când Clivia mea s-a aplecat treptat într-o parte, având câteva frunze mai ofilite, am intervenit; scoțând-o din ghiveci cu balotul întreg și debarasând-o atent de pământ, am constatat că în partea cu frunze ofilite rădăcinile putreziseră. Erau doar niște pielițe tubulare, goale la interior. Și tocmai în partea unde eu o udam. Am făcut imediat toaletizarea cu grijă, îndepărtând tot ce era mortificat. Apoi am pudrat toată zona, cât și unele rădăcini cu praf de cărbune vegetal (de lemn) în amestec cu puțin praf de fungicid Dithane. Am replantat imediat după ce am spălat ghiveciul și am preparat un substrat proaspăt din pământ bun de grădină, pământ de frunze și de florărie plus nisip alb, dar și ceva mraniță. Am udat puțin, doar să se așeze pământul, iar când s-a zvântat am început udarea rezonabilă. Planta și-a revenit repede, însă ud în jurul plantei, pe marginea ghiveciului ca apa să pătrundă uniform în substrat. În primăvara următoare, în aprilie, a înflorit. În timpul vegetației are nevoie de 2 fertilizări pe lună (vara) cu o soluție de 0,2% îngrășământ complex. Clivia nu se transplantează decât după 4 ani, dacă rădăcinile ies din ghiveci. Atenție, rădăcinile sunt fragile și se rup, nu trebuie nici rănite. Înflorirea este stimulată și când crește în ghivece mai mici. Cea de-a doua plantă de clivia pe care am obținut-o ca lăstar cu rădăcini a crescut, și după 2 ani, în februarie 2016, a înflorit. Are flori de culoare roz-somon. Este o specie mai robustă, cu frunze mai lungi de 30-50 cm, verde închis și o tulpină puternică. Frunzele așezate perfect în evantai sunt mai dese. Probabil este Clivia Nobilis, despre care am citit.
Clivia poate fi atacată de păduchele lânos. Prevenirea se face spălând frunzele cu apă și săpun, cu buretele. Clivia este mereu plăcută și merită cultivată. Succes!

Distribuie articolul pe: