Scaun vechi - salvat si reconditionat

Scaun vechi – salvat si reconditionat – Ai o piesă de mobilier veche, deteriorată, la care ţii mult şi la care nu vrei să renunţi? Ce faci? Nu o arunci, evident! Anna Chiţan, expert în restaurări de mobilier, ne explică, pas cu pas, procesul de recondiţionare a unui scaun vechi din lemn.

Orice proces de restaurare ar trebui să înceapă cu îndepărtarea tapiţeriei vechi, degradate. Deseori, multe dintre materialele cu care a fost realizată tapiţeria se pot salva. Se menţin astfel costurile sub control, dar creşte şi valoarea piesei recondiţionate. Îndepărtarea cuielor de tapiţerie este un pas important. Adesea veţi găsi unul sau mai multe rânduri de cuie – în funcţie de numărul de retapiţări; corect este însă ca la fiecare tapiţare, acestea să fie scoase.

Urmează îndepărtarea petelor, care pot fi persistente (ulei, cerneală) sau nu. În cazul acestui scaun am avut de-a face doar cu pete cauzate de apă, care s-au îndepărtat parţial cu soluţia de apă cu înălbitor domestic. Mai stăruitoare a fost urma lăsată de o sursă de foc – în general foarte greu de îndepărtat, presupunând metode mult mai agresive –, dar am considerat că aceasta conferă caracter scaunului, aşa că nu am insistat foarte tare.

Am continuat cu o şlefuire uşoară, cu sandpapier foarte fin. Acest pas a contribuit la curăţarea finală a scaunului, îndepărtând orice urmă lăsată de umezeală în trecut.

Pasul următor? Dezmembrarea scaunului şi reasamblarea lui. Acest scaun fusese încleiat cu clei de oase, natural, care deşi este foarte rezistent când se usucă, se îndepărtează relativ uşor dacă este înmuiat cu apă fierbinte, permiţând scaunului să se dezmembreze. Astfel, presiunea care se aplică asupra componentelor e minimă. Pentru reasamblare am folosit, bineînțeles, tot clei de oase.

După aplicarea cleiului am continuat cu fixarea încheieturilor. Mici bucăţele de lemn fuseseră ciobite şi lipseau în colţurile şezutului scaunului, aşa că le-am reprodus dintr-o bucată de lemn similar, le-am lipit cu clei de oase, apoi le-am nuanţat cu baiţ ca să se integreze în «tablou». Crăpăturile au fost umplute cu ceară colorată de nuanţă apropiată esenţei de lemn a scaunului.

A urmat aplicarea şerlacului. Pentru un luciu puternic se aplică 50-60 de straturi de şerlac, poate chiar mai multe, însă eu am aplicat doar 50, fiind vorba despre un scaun cu iz rustic, care nu a fost proabil niciodată foarte lucios.

Retapiţarea: aria mea de competenţă se opreşte aici, însă meşterii cu care colaborez sunt grozavi! Încă folosesc metode şi materiale tradiţionale şi înţeleg şi apreciază nevoia de a păstra caracterul unui obiect vechi.

Imagini din timpul recondiționării: