Scoici rămase de la mare? Iată ce pot deveni!

Scoici rămase de la mare? Iată ce pot deveni!

www.pixabay.com
www.pixabay.com

Dragi cititori,
Sperăm că aţi ajuns la mare în acest concediu, iar dacă aţi făcut-o, sigur aţi adunat câteva scoici cu forme şi culori deosebite. Ca să nu le păstraţi degeaba în vreun sertar, vă oferim 5 idei de a le folosi ca decoraţiuni sau accesorii maritime.

  1. Perdeluţe. Dacă aţi păstrat destul de multe scoici, le puteţi folosi pentru a crea perdele sau jaluzele. Se găuresc cu un vârf de cui sau ac, prin răsucire, apoi se înşiră pe aţă. Pentru un efect deosebit, folosiţi fir de nailon. Între scoici, înnodaţi firul, ca să îşi menţină poziţia.
    www.pixabay.com
    www.pixabay.com
  2. Agrafe. Cu pistolul de lipit (sau folosind un adeziv industrial), lipim scoici şi melcişori pe agrafe simple, metalice. Astfel, putem purta marea în păr tot anul.
  3. Rame foto. Unde altundeva să păstrăm cel mai bine pozele din vacanţă, dacă nu în rame decorate cu scoici? Bine spălate, lipite de rame cu adeziv rezistent. Un efect deosebit au ramele cu aspect vintage, cu vopsea decojită sau ştearsă.
  4. Lumânări. În scoicile mari, putem pune fitil (fir de bumbac) şi turna ceară topită. Dau un aspect inedit oricărui colţ de casă şi amintesc de serile petrecute la restaurantele de pe plajă.
  5. Sticlă cadou. Pare o sticlă pescuită din adâncul oceanului, după zeci de ani. Cum o obţinem? Avem nevoie de lut de modelaj, cu care îmbrăcăm complet sticla, în strat subţire. Cât este moale, fixăm pe el scoici de diverse feluri şi mărimi, până ce o acoperim în întregime. Lăsăm la uscat 1-2 zile, apoi putem lega o sfoară împletită de gura sa, pentru un aspect cu adevărat maritim.

Text: Cătălina Vieru
Foto: www.pixabay.com

Distribuie articolul pe: