Nu lipsi grădina de plante și de pomi, compunând niște aranjamente remarcabile. Reține cele câteva sfaturi pe care ți le prezentăm mai jos, pentru a te bucura și tu de aranjamente demne de toată lauda. Foto: Flori Lixăndroiu Adesea, reședințele urbane care se evidențiază prin arhitectură dispun de o curte destul de mică spre stradă. O grădină de acest gen este subordonată ideii de a impresiona privitorii din stradă. Din ea lipsesc accesoriile ce te îmbie la ședere, precum leagăne, bănci sau chioșcuri. O grădină în care stai îți rezervă surprize la fiecare cotitură, în timp ce una gândită ca o carte de vizită trebuie să ți se dezvăluie integral dintr-o privire. Iată câteva sfaturi pentru un aspect impecabil în orice anotimp! Folosește plante cu frunziș decorativ persistent, flori perene cu înfloriri repetate sau de lungă durată sau din acelea pe care le cumperi gata înflorite pentru fiecare sezon. Nu neglija pavajul, mai ales armonia lui cu fațada casei! Gărdulețele (de calitate și foarte aerate) trebuie să rețină privirea doar pentru a le aprecia lucrătura și s-o lase să se bucure nestingherită de vederea curții. Suprafața cu aranjamente trebuie să fie mereu proaspătă: rupe toate florile pe măsură ce se trec, adună frunzele și petalele căzute, tunde trandafirii, gazonul și pomii “ca la carte”, udă și fertilizează plantele regulat. Dacă este necesar, îmbracă iarna ghivecele în mantii protectoare, iar primăvara schimbă-le pământul de la suprafață! Idei de aranjamente Caută trandafiri cu înflorire remontantă și cu flori care nu-și scutură supărător petalele. În locul celor urcători prea mari și greu de îngrijit, alege unii cu forme și dimensiuni de arbust, pentru a îmbrăca un gărduleț sau o balustradă. Preferă soiurile de clematite renumite pentru sănătate, nu pentru frumusețe. Mizează pe tufe perene ce înfloresc îndelungat fără multe îngrijiri. Articol adaptat din revista Casa lux – februarie 2012 Autor: Flori Lixăndroiu Distribuie articolul pe: