Simplu și relaxant

Simplu și relaxant

Simplu și relaxant – În noile variante de spa-uri se mizează pe minimalism, pentru a se crea un ambient liniștitor. Adoptă aceeași strategie și în baia ta, pentru un plus de energie.

P

Pardoselile acoperite cu vopsea epoxidică texturată sau cu inserții sunt potrivite în băile moderne. În plus, au avantajul că suprafața lor este antiderapantă, comparativ cu o gresie obișnuită.

Un spațiu luminos este cel mai ușor de amenajat pentru relaxare și nu numai. De aceea îți recomandăm ca, pe cât posibil, să pui în valoare zonele vitrate. În cazul în care configurația casei îți permite și ai o grădină cochetă în exterior, lasă fereastra neobturată de storuri sau draperii. Însă dacă vrei să ai parte de intimitate și să te și bucuri de spectacolul naturii, montează ferestre reflectorizante. Ce-i drept, sunt mai scumpe, dar merită pe deplin să faci o astfel de investiție. În ceea ce privește finisajele, orientează-te către materiale uni, care nu necesită îmbinări multiple. O suprafață uniformă nu doar că va mări vizual spațiul, dar va accentua și ideea de armonie. Mergi pe aceeași linie și alege mobilier și dotări sanitare cu look compact. Bateriile și coloanele de duș cu design epurat sunt ideale într-un astfel de context. Pentru a evita monotonia, adu în cadru elemente de decor atipice sau care se remarcă prin geometrii interesante. Nu uita că un astfel de spațiu trebuie să te îmbie la relaxare și să îți ofere doza zilnică de energie – de aceea un daybed sau un scaun ergonomic nu pot lipsi din încăpere. Pentru ca decorul să fie complet, mai ai nevoie de câteva obiecte de aromoterapie.

Pentru un plus de căldură și de confort, așază pe pardoseală covoare mari, realizate din împletituri de zambilă de apă sau sisal. Aceste materiale au o bună rezistență la umezeală.

Text: Mariana Nicolae, Foto: Cosmic

Distribuie articolul pe: